,,Dacă-L am pe Hristos, am totul!”

5530

Deznădejdea este dovada Ortodoxiei lumești pe care o trăim. Toate încercările acestea care apar într-o societate secularizată, nu trebuie să ne demobilizeze. Dimpotrivă! Cu atât mai mult ar trebui să ne sporească râvna pentru rugăciune, pentru viață duhovnicească, pentru Împărăția lui Dumnezeu. Părintele Sofian, povestea despre duhovnicul său, Păr. Ioan Kulîghin, care a fost prins și dus în lagărele din Rusia și care avea rugăciunea inimii.

Chiar și în acele condiții mizerabile ale detenției bolșevice era luminos și liniștit. Îl întrebau alții: ,, Cum poți fi liniștit când vezi că aceștia ne omoară?,, Iar părintele răspundea:,,Dacă-l am pe Hristos, am totul!". În vremurile grele, rugăciunea inimii este o necesitate vitală pentru fiecare credincios.

Deznădejdea este o capcană a diavolului, și o putem ocoli printr-o viață luminoasă în Hristos. Să știți că există oameni din toate categoriile sociale care au cu adevărat o viață luminoasă, îmbunătățită. Să-l avem ca model pe sf. Ștefan cel Mare, care a fost un luptător, care a avut cu adevărat rîvnă pentru Hristos. El avea, prin puterea harului dumnezeiesc, o credință lucrătoare, o semerenie, un echilibru.

Să știți că Dumnezeu și Sfinții Săi lucrează cu putere prin oameni și în zilele noastre. Acum cîteva luni, am slujit la înmormîntarea unei femei de 80 de ani din Rădăuți. Cu o săptămînă înainte ca aceasta să treacă la Domnul, ea a murit și a înviat de două ori, pe cînd era în spitalul din oraș. Apoi, le-a povestit celor din jur ce a văzut. Printre altele, ea spunea:,, Dacă ați ști ce frumos e dincolo și în ce noroi trăim aici, pe pămînt!,,

Cînd ne lovim de greutăți foarte mari, atitudinea noastră să fie această viață luminoasă întru Hristos, dupa care să tînjim tot timpul. Să cerem în permanență ajutorul lui Hristos și să avem în minte că Dumnezeu ne iubește așa cum sîntem, cu toate păcatele și greșelile noastre, și că El așteaptă pocăința noastră.

Dumnezeu să-i binecuvinteze și să-i întărească pe toți creștinii, și să nu uităm că prin viața noastră, Îl mărturisim pe Hristos!

Extras din ,, Presa Ortodoxă, nr.6, pag.52, Interviu cu Ieromonahul Teofan de la Mănăstirea Putna


Articole Asemănătoare
16629

Nu traiul bun asigură sănătatea, ci viaţa sfântă, viaţa lui Hristos…

Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, […]

Articole postate de același autor
16955

Ce este Psaltirea, când se citește și la ce folosește?

Psaltirea este o carte a Vechiului Testament care cuprinde rugăciunile atribuite regelui David, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, în forma unor psalmi.Psaltirea cuprinde 150 de psalmi, care au fost împărțiți în 20 de catisme pentru citirea ei în cult. Sfântul Vasile cel Mare precizează că Psaltirea “este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la […]