Crucea este simbolul jertfei de sine pentru ceilalți. Cu toate acestea, cel care iubește și se jertfește pentru a-i ajuta pe alții nu percepe acest lucru ca pe o jertfă de sine. Când iubirea este dată, nu omul o dă. Este iubirea lui Dumnezeu care curge prin inima celui care o dăruiește. El nu o simte ca pe o jertfă, pentru că nu este conștient de asta. O simte ca pe starea lui naturală – fără nicio schimbare în viața sau sănătatea sa. Dimpotrivă, este într-o stare de bucurie permanentă, pentru că el este în același timp atât cel care dăruiește, cât și cel care primește iubirea și puterea divină.
Hristos ne-a arătat acest lucru prin viața, învățătura, Răstignirea și Învierea Lui. Acesta este motivul pentru care dragostea adevărată este întotdeauna răstignită pe cruce, dar, în același timp, se bucură în lumina Învierii. Și ea rămâne întotdeauna pe cruce.
Cu toate acestea, omul nu poate sta pe cruce fără dragoste. Pentru că dragostea are în sine sămânța jertfei. Nu este cu putință să iubim dacă nu suntem dispuși să dăruim. Și atunci când sacrificiul se face până la capăt, el devine o cruce. Uneori, persoanele cărora le oferi dragostea ta nu o apreciază și atunci rămâi singur cu Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu are oamenii Săi și El ți-i va trimite întotdeauna. În momentul în care începi să trăiești după voia Lui, imediat oamenii lui Dumnezeu vor începe să vină la tine.
Maica Gavrilia, asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014
