Cea mai mare luptă a vrăjmașului cu omul e că nu-l lasă să trăiască prezentul

1158

De ce să-ți faci atâtea griji? Că ce-o să mă fac mâine? Dar ești sigur c-o să ajungi ziua de mâine? Dacă ai pus noaptea capul pe pernă și nu te mai ridici la rugăciune dimineața? Cea mai mare luptă a vrăjmașului cu omul e că nu-l lasă să trăiască prezentul. Sau în viitor, sau în trecut, dar nu prezentul! Bătrânii să povestească cât de vrednici erau odată, în tinerețile lor, iar cei tineri, cu planurile de viitor. Și ei nu trăiesc clipa. Nu trăiesc prezentul. Că mâine o să fac cutare lucru, poimâine altul, dar astăzi nu face nimic. Și mai ales nimic pentru mântuirea lui. Dar, omule, bucură-te de clipa asta: de oamenii de lângă tine, pe care Dumnezeu ți i-a trimis în cale, de frumusețile din jur, de păsări, de copaci, de flori și iarbă…

Dar nu – omul își zice mereu că mâine o să facă ceva, însă când vine ziua de mâine spune la fel: că tot mâine va face și va drege! În felul ăsta nici nu trăim, nici nu murim! Cu un picior în groapă și cu unul pe mal nu mai trăim prezentul și nu ne mai bucurăm de nimic.

Voi sunteți în lume: bucurați-vă unul de altul! De soțiile voastre, de copiii voștri. Mai lăsați de la voi, nu băgați în seamă toate cele – că și voi mai greșiți câteodată și trebuie să vă rabde cineva. Iar seara ia-i pe toți în brațe. Să cereți iertare de la toți. Că nu știți dacă vă veți mai trezi dimineața. Ori poate să moară vreunul dintre ei! Și a rămas supărare între voi, Doamne, ferește! Deci, toate lucrurile astea nu ne lasă să ne bucurăm de viață, dacă nu știm să le folosim. Să trăim frumos și să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu să ne bucurăm. Și să mergem la bucurie și dincolo.

Dar noi ce facem? Mașina, 200 de kilometri la oră – și cine mai vede că a înflorit copacul? Se mai uită cineva cum crește iarba? Nu. Sau poate că străbați sute de kilometri și nu vezi nimic, pentru că în mintea ta nu sunt decât planuri. Mintea ta este în altă parte. Astăzi toată lumea vorbește despre dragoste, dar toți suferă de singurătate. De ce? Pentru că nimeni nu mai trăiește în prezent.

 

Părintele Pimen Lacuschitiotul, în Lumea monahilor, nr. 125/2017


Articole Asemănătoare
2357

Dumnezeul meu, iartă-mă când mă plâng… Lumea întreagă este a mea!

Astăzi am văzut într-un autobuz o copilă frumoasă cu părul de aur. Am invidiat-o… Era atât de bucuroasă… Și mi-am dorit să fiu și eu la fel de frumos. Când s-a ridicat să coboare, am văzut-o că pășea șchiopătând… avea un singur picior și mergea cu o cârjă. Dar așa cum mergea… am văzut un […]

    Articole postate de același autor
    973

    Este un dar de la Dumnezeu să-ţi vezi păcatele în mulţimea şi josnicia lor

    „De ce să mă spovedesc? Eu nu am nici un păcat mare. Să se mărturisească cei ce au ucis, au jefuit, au săvârşit nelegiuiri sau vreun alt fel de păcat.” În cea dintâi împrejurare, omul nu crede că va fi iertat din pricina apăsătoarei conştiinţe a păcătoşeniei sale, iar aici lipseşte orice conştiinţă a păcătoşeniei. […]