Aşa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. „Voieşti să-ţi iert păcatele cele multe? Ţi le iert cu o condiţie: să ierţi şi tu greşelile aproapelui tău.” (Pr. Petroniu Tănase)
Duminica a XI-a după Rusalii a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul mănăstirii. Textul Evangheliei din Duminica aceasta ne vorbește despre mila și iertarea lui Dumnezeu, dar și datoria oamenilor de a ierta la rândul lor greşelile altora.
Nu ar fi un îndemn greu de împlinit, dacă nu ne-ar conduce egoismul şi mândria, care ne fac să credem că numai noi suntem vrednici de iertare, că numai noi avem drepturi, iar ceilalţi numai datorii. „Vrem să fim iertați, dar nu suntem dispuși să iertăm și noi. Vrem să ni se acorde atenție și să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorințele de nu și capriciile, luăm însă foarte grăbit și împrăștiat aminte la nevoile, doleanțele și solicitările celorlalți. Ni se pare, de fapt, că toți cei din jurul nostru au obligații față de noi, iar noi față de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun și îndreptățit, numai noi avem întotdeauna dreptate,” spunea părintele Nicolae Steinhardt.
Zi de zi ne rugăm cu cuvintele: „Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mt.6, 12). Oare ne gândim și la faptul că prin aceste cuvinte îi cerem lui Dumnezeu să ne facă nouă ceea ce facem și noi aproapelui nostru; să ne ierte precum și noi iertăm, să ne arate milă precum și noi arătăm milă?
Dacă suntem hotărâți să nu rămânem în această stare, trebuie să Îi cerem Domnului să ne ajute să depășim slăbănogirile noastre, împietrirea și egoismul, fără a pretinde că am merita ceva, după cum ne îndeamnă Sfântul Sofronie Saharov: „La Dumnezeu trebuie să venim ca ultimi păcătoși și să ne osândim sincer și întru toate. Nu trebuie să ne imaginăm nimic, nu trebuie să căutam nimic în afară de iertare și miluire. Aceasta trebuie să fie starea noastră interioară permanentă. Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să nu mâhnim Duhul Sfânt cu patimile noastre mârșave, să nu pricinuim nici un rău aproapelui nostru. Noi ne rugăm să dobândim adevăratul sens al poruncilor lui Hristos și să trăim în acord cu ele.”
„La ce-i folosește omului toată știința lumii dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l rănește? La nimic. La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă dacă niciun strop nu e mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic. Totul e în zadar.” (Sf. Nicolae Velimirovici)
Sursa: manastireasuruceni.md
