Daruri pentru mamele cu copii din Centrul Mamei și al copilului de pe teritoriul Penitenciarului nr. 16, Pruncul

1145

Luni, 20 aprilie 2022, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, în cadrul Campaniei de Paști „Un dar pentru Înviere!”, cele 5 mame deținute cu copii cu vârstele de până la 3 ani, aflate temporar în Centrul Mamei și al copilului de pe teritoriul Penitenciarul nr. 16 – Pruncul, au beneficiat de o acțiune filantropică, în urma căreia au primit daruri produse alimentare, haine și scutece pentru copii, leagăne, lapte și biscuiți pentru copilași, și alte daruri pentru creșterea și îngrijirea celor mici, precum şi mesajul de binecuvântare și de încurajare din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova în preajma Slăvitului Praznic al Învierii Domnului.

Donația a fost înmânată conducerii penitenciarului de către reprezentanții instituției mitropolitane: Dl Serghei Crudu, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate și preotul responsabil al penitenciarului Oleg Ursu.

Cu acest prilej, Dl Viorel Sărătură, Șef al Secției Integrare din cadrul Penitenciarului nr. 16 – Pruncul, a menționat importanța misiunii pastorale a Bisericii după gratii, mulțumind totodată instituției mitropolitane pentru colaborarea frumoasă dintre Biserică și Penitenciarul nr. 16 – Pruncul, în sensul integrării, recuperării spirituale și alinării suferinței psihice a celor condamnați.

Credinţa este unul din factorii importanți în ceea ce înseamnă salvarea sufletului omului şi oferirea de șanse celor care se eliberează din aceste spații de detenție de a se reintegra în societate.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
839

Minunea de anul acesta a Sfintei Parascheva. Un copil de 7 ani a început să vorbească după ce s-a închinat: “Sfântă Parascheva, îți mulțumesc!”

Nu este creștin care să nu fi simțit măcar o dată binecuvântarea Sfintei Cuvioase Parascheva după ce s-a închinat la sfintele sale moaște. Dacă ceri cu credință ajutorul lui Dumnezeu, rezolvarea nu întârzie să apară. Așa s-a întâmplat și anul acesta în viața unei femei de carieră din Constanța, care face o mărturisire extrem de […]