Ce trebuie să facem ca să avem un creier sănătos?

7986
Ce trebuie să facem ca să avem un creier sănătos?

„Use your mind!“ (n.r. – Foloseşte-ţi mintea!), se spune în engleză. Asta înseamnă să citim, să scriem, să ne folosim mintea. Cititul este un exerciţiu extraordinar. Uitatul la televizor nu este atât de util pentru dezvoltarea şi menţinerea funcţiilor cerebrale, pe cât este cititul, care-ţi stimulează şi imaginaţia, că tu trebuie să-ţi imaginezi ce citeşti.

Pentru antrenarea memoriei este foarte important să repeţi, să înveţi lucruri, versuri, o limbă străină. Utilizează-ţi creierul, gândeşte, creează, construieşte mental, în fiecare zi, în fiecare moment! Nu-ţi lăsa creierul să lâncezească, pentru că el va lâncezi! Cei care gândesc, cei care folosesc creierul ajung foarte rar să facă demenţă. Pentru a preveni şi a împinge demenţa cât mai încolo, e bine să-ţi utilizezi mintea. Ca să ai o minte sănătoasă, trebuie să ai şi un organism sănătos, atunci faci mişcare, te alimentezi raţional şi, ca să-ţi menţii creierul viu, trebuie să lucrezi cu el, să-l foloseşti.

Extras din interviul cu Neurochirurgul Ştefan Florian

adevarul.ro


Articole Asemănătoare
15262

Neurochirurgul Bogdan Iliescu, despre misterele creierului: „Frica în sine este un sentiment foarte bun. Statul degeaba este catastrofal pentru creier“

Medicului Bogdan Iliescu, asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi şi specialist neurochirurg la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Nicolae Oblu“ din Iaşi, îi place în mod deosebit să vorbească despre creier. Fie că le explică studenţilor, colegilor mai tineri sau jurnaliştilor, dr. Iliescu are răbdare, lămureşte pe oricine […]

Articole postate de același autor
421

La Chișinău s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Marșului Familiei

Sâmbătă, 18 mai 2019, la Chișinău s-a desfășurat Marșul Familiei. Mii de slujitori și credincioși au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova și au participat la un marș dedicat valorilor familiei tradiționale, așa cum o știm din moși strămoși – ca loc unde copiii deprind dragostea de cele sfinte, învață respectul […]