Cinci calităţi ale creionului care pot fi pildă oamenilor

5755

Copilul privea la bunicul care scria o scrisoare. La un moment dat, întrebă:

– Scrii o poveste care ni s-a întîmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:

– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât ceea ce scriu este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el când vei creşte mare.

Copilul privi intrigat creionul, fiindcă nu văzuse nimic deosebit la el.

– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!

– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Creionul are cinci calităţi, de care, dacă reuşim să ţinem cont, vom trăi totdeauna în bună înţelegere cu lumea.

Prima calitate: Poţi să faci lucruri mari, dacă nu uiţi niciodată că există o mână care îţi conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: Din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta presupune un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă îl face mai asuţit.

Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: Scrisul cu creionul îţi permite să foloseşti guma pentru a şterge ce e greşit. Trebuie să înţelegi, însă, că corecta un lucru nu înseamnă neapărat că el erau rău; este neapărat necesar, însă să te menţii pe pe drumul cel drept.

A patra calitate: La creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlîuntrul tău.

Şi a cincea calitate a lui: Creionul lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, orice faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.


Articolul Următor
Articole postate de același autor
4007

Spune o rugăciune scurtă, dar mereu!

Rugăciunea? Bineînţeles, n-ai să stai ore întregi la rugăciune. Când ai timp – de sărbătoare – poţi să citeşti paraclise, sau aşa… Să nu pierzi timpul cu lucruri deşarte, cu televizor şi cu altele. Poţi să faci rugăciunea. Dar o rugăciune scurtă o poţi face şi când te duci la lucru: „Doamne, ajută-mă, Doamne…” sau: „Doamne lisuse Hristoase, […]