Actualitate

Pilda Sfintei Maria Magdalena de a‐L urma pe Hristos ar trebui să ne fie model

3753

Mulțime de credincioși au trăit și trăiesc de‐a lungul timpului cutremurătoarea închinare la cinstitele moaște nestricăcioase ale sfintei noastre, care transmite bună mireasmă duhovnicească. Închinarea la sfintele moaște ne mută cu gândul încă în frumoasa iconografie bizantină, unde Sfânta noastră se închină la picioarele lui Hristos Înviat. Este și aceasta o puternică trăire care se formează înlăuntrul lumii sufletului nostru. Cinstitele moaște ale Sfintei Maria Magdalena ne transpun în chip înțelegător și în viața ei îndumnezeită, de mică până în momentul în care stăpânirea lui satana i‐a făcut viața nefericită. Totuși, întâlnirea ei cu Eliberatorul și Mântuitorul ei a fost decisivă. A căutat cu râvnă și durere pe dumnezeiescul Învățător, cerând cu lacrimi izbăvirea ei de demoni, și a fost vindecată. Nu a aflat numai tămăduirea ei, ci și adevăratul sens al vieții care este comuniunea cu Dumnezeu. Domnul, care cunoștea inima ei, a făcut‐o uceniță a Lui și a învrednicit‐o să se arate întocmai cu Apostolii. Pilda Sfintei Maria Magdalena de a‐L urma pe Hristos ar trebui să le fie model și cititorilor acestei cărți.

 

(Ieromonahul Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena - Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Editura Doxologia. 2015, p. 136)


Articolul Următor
Articole postate de același autor
1778

Cinstirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare la Mănăstirea de pe chiscul ostaşului din oraşul Nisporeni

Joi, 15 iulie 2021, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, care și-a sărbătorit hramul. În dimineața zilei, Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de către Stareța Sfintei Mănăstiri, Egumena ANIMAISIA (Cernea), duhovnicul mănăstirii, Arhimandritul ZOSIMA, dimpreună cu obștea, soborul de slujitori și numeroși credincioși prezenți la […]