Ştiri interne
1387

Adunarea generală a clerului din Vicariatul Orhei

Vineri, 22 noiembrie 2019, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a avut loc Adunarea generală a preoților din Vicariatul Orhei. Ședința a fost condusă de către Episcopul Siluan al Orheiului și s-a desfășurat în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie”. În cadrul întrunirii Preasfinția Sa […]

Ştiri interne
1713

Volumul de poezie ”Roua sufletului” lansat la biserica USM

Miercuri, 20 noiembrie, în cadrul serii duhovnicești desfășurate la biserica USM, a avut loc lansarea volumului de poezie”Roua sufletului”, semnat de către Elena Munteanu-Nani. Autoarea vine din s. Ulmu, r. Ialoveni și de câțiva ani simte chemarea de a scrie despre trăirile lăuntrice din fiecare zi. Astfel, a scris sute de poezii, iar în acest […]

Ştiri interne
15

Credincioșii soroceni au întâmpinat moaștele Fericitei Matrona din Moscova

În după amiaza zilei de miercuri, 21 noiembrie 2019, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, au fost aduse din Rusia, spre închinare dreptmăritorilor creştini, icoana şi părticele din moaştele Fericitei Matrona din Moscova. Sfinţeniile au fost întâmpinate cu deosebită evlavie la intrarea în municipiul Soroca de către Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar […]

Ştiri interne
1691

De sărbătoarea Soborului mai marilor Arhistrategi Mihail și Gavriil, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit alături de Întîistătătorii Bisericilor Ortodoxe a Ierusalimului și Rusă, în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

La 21 noiembrie, de sărbătoarea Soborului mai marilor Arhistrategi Mihail și Gavriil dimpreună cu toți mai marii arhistrategi ai Puterilor celor fără-de-trup: Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil şi Varahiil si al tuturor cereștilor, fãrã de trupuri, Puteri, Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil al III-lea și Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril au săvârșit […]

Ştiri interne
374

Sfinții Arhangheli prăznuiți prin Liturghie arhierească la biserica din cartierul Slobozia Doamnei, or. Orhei

„Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i lăudăm noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind: Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: Bucură-te, îngere al darului!” În ziua prăznuirii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi al celorlalte Puteri Cereşti […]

Ştiri interne
1317

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli celebrată la Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău

Biserica dreptmăritoare îi prăznuieşte la 8/21 noiembrie 2019, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte, care stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuşi Sfântul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor şapte Biserici care sunt în Asia … şi de la cele şapte Duhuri care stau […]

Ştiri interne
Ştiri interne
1611

Puritatea nu e viciu

De ce oare? Ne mirăm că toate-n lume Nu-s ca altădată, Că se fac cu moartea glume Şi murim îndată. Ne mirăm, cum se mai poate Să „greşească” sfinţii, De copii, în miez de noapte, Cum îşi bat părinţii.   Ne mirăm văzând în stradă Aruncaţi urmaşii, Că s-au adunat grămadă, La banchet, vrăjmaşii.   […]

Ştiri interne
1904

Susțineți lucrările de finisare a bisericii din Dumbrava!

La 7 iulie 2006 s-a pus prima piatră la temelia bisericii cu hramul ”Sf. Irh. Petru Movilă” din s. Dumbrava, com. Trușeni, Chișinău. De atunci și până astăzi s-au înfăptuit lucrările de edificare a sfântului locaș și a unui centru social pentru copii. De doi ani se execută ample lucrări de finisare a acestor obiective. […]

Ştiri interne
1866

Mitropolitul Moldovei a resfinţit Biserica Parohiei „Sfânta Treime” din s. Baroncea, r. Drochia

Luni, 18 noiembrie, credincioșii parohiei „Sfânta Treime” din satul Baroncea, raionul Drochia, au trăit momente de bucurie și înălțare sufletească, prilejuite de vizita arhipăstorească a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir pentru a oficia sfințirea Bisericii din localitate și Sfânta Liturghie prilejuită de renovarea capitală a sfântului locaș Din soborul de preoți liturghisitori […]