Actualitate

Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina Fecioara

183

Troparul Sfântului Ciprian, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta cuvântul adevărului drept învăţând, şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Cipriane, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

“Izbăveşte de toată vătămarea, fermecarea şi vraja, Ierarhe Cipriane şi Mucenice al lui Hristos, pe cei ce aleargă cu credinţă la mijlocirea ta!”

“Căzând în cursele oamenilor celor răi, şi chinuit fiind fără nădejde de scăpare, către tine ridic ochii mei, Cipriane milostive, slobozeste-mă de a lor vicleană uneltire”.

Condac – “Taberile vrăjmaşilor ce se luptă împotriva noastră alungă-le cu rugăciunile tale, Sfinte, si valurile cele sălbatice ale ispitelor opreşte-le degrab cu mijlocirile tale, Cipriane fericite, ca în cântări să te lăudăm neîncetat pe tine, apărătorul cel nebiruit al creştinilor”.

Acest Sfânt Ciprian a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocletian (284-305), fiind de neam din Cartagina, şi era filosof şi vrăjitor cumplit, propovăduind în Antiohia Siriei, în slujba păgânescului şi necuratului zeu Apolon. Ca încă din fragedă tinereţe, dornic fiind de învaţătură, iar parintii lui având bună stare, Ciprian colindase toate locurile cele mai vestite în acest meşteşug, de pe vremea aceea: Atena, Egiptul, Caldeea, India, desăvarşindu-se în toate tainele păcătoase ale magiei şi citirii în stele, încât Ciprian dobândise, printre păgâni, mare faimă şi era căutat şi pentru nelegiuitele lui îndeletniciri drăceşti, dar mai cu seamă pentru duşmania lui faţă de creştini, pe care îi batjocorea pretutinderea. Dar Domnul l-a mântuit pe Ciprian din drăceasca lui pierzanie.

Tot în acea vreme, trăia în Antiohia o fecioară creştină, numită Iustina, care s-a născut din parinţi păgâni. Auzind ea odata vorbindu-se de Hristos, cerceta pe ascuns adunările creştinilor, şi, lucrând Duhul Sfânt în inima ei, a crezut în Hristos. Deci, aducând la credinţă pe tatăl ei şi pe maica sa, degrabă au primit cu toţii Sfantul Botez. Şi se dusese vestea despre frumuseţea şi despre viaţa curată a fecioarei Iustina.

Un tânăr de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dânsa şi a dorit s-o ia de soţie. A cerut-o părintilor ei, dar Iustina s-a împotrivit: jurase să fie mireasa lui Hristos.

Deci, Aglaid a alergat la Ciprian, tocmindu-se să-i ajute cu vrăjile lui. Iar acesta, de trei ori trimitând vrăjile sale către Iustina, nimic n-a izbutit: fecioara a rămas nestramutată în hotararea ei. Văzându-şi neputinţa meşteşugului, pentru care atâta se ostenise, Ciprian a împarţit averea sa săracilor şi, arzându-şi vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul, botezându-se. Toată viaţa, de aici înainte, şi-a închinat-o slujirii lui Hristos. Şi a fost făcut episcop în Cartagina, ostenindu-se în răspândirea credinţei şi alinarea suferinţei săracilor.

Iar, dacă au fost prinşi, pe vremea prigoanei lui Diocleţian, atât Ciprian cât şi Iustina, aduşi fiind în faţa stăpânitorului din Damasc, au fost bătuţi de moarte şi sfâşiati cu gheare de fier. Şi, neîncetand a mărturisit pe Hristos şi rămânând nevătamaţi, au fost trimişi în Nicomidia, înaintea împăratului. Şi li s-au tăiat capetele din porunca lui Diocleţian, la 2 octombrie 304, luând cununa mucenicilor.

sursa doarortodox.ro/


Articole Asemănătoare
36

Parintele Calistrat – vrăjile nu sunt la îndemâna oricui

  Noi traim cu impresia că toata lumea ne face vrăji, vecina de la țară, vecina de la bloc, soacra.. si tu alergi disperat și toci creieri popii și spui: „-Parinte mi s-au făcut farmece!” – Stai dragă liniștit, vrăjile nu sunt la îndemâna oricui, dracul este un mare prost tolerat de Dumnezeu și care […]

Articole postate de același autor
77

Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) – Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Mun. Chișinău

În Duminica a I-a după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Mun. Chișinău. Serviciul divin a fost oficiat în prezența credincioșilor, care au pășit pragul catedralei […]