Sfaturi duhovnicești
16875

Pr. Constantin Necula: Postul înseamnă întâlnirea cu foamea după Dumnezeu. Ne-am cam pierdut dorul după Dumnezeu. Suntem fii risipitori, slugi la porcii stăpânilor lumii acesteia

A posti nu înseamnă a flămânzi fără rost, a alerga după victorii nutriţioniste ieftine. Există mai multe tipuri de postitori. Suntem într-o lume care crede că orice efort către Dumnezeu trebuie amendat cu ironii ieftine. De aceea cred că acum, mai mult ca oricând, postirea e un act de mărturisire. Este gestul de cordialitate cu […]

Sfaturi duhovnicești
9355

Denia de Vineri seara – Prohodul Domnului

Denia de Vineri seara, numită și Utrenia Sâmbetei celei Mari este slujba înmormântării Domnului Hristos și de aceea are un caracter profund funebru. Momentul principal al acestei slujbe îl constituie Prohodul Domnului sau cântarea de jale pentru moartea și îngroparea Domnului, cântat în trei stări de către preot și credincioși în jurul sfântului Epitaf (broderie […]

Postul Mare
4506

Dacă nu ajungem şi la un „post al sufletului”, cel al mâncării nu are nici o valoare

Din paginile Sfintei Scripturi şi din scrierile Sfinţilor Părinţi aflăm că postul nu trebuie să fie numai o reţinere de la consumarea unor alimente, în speţă a cărnii, ci el presupune, în primul rând, o înnoire sufletească, o înfrânare de la fapte nesocotite sau nevrednice de numele sau de calitatea de creştin. Deci, porunca postului […]

Postul Mare
8234

Oile mananca si cea mai saraca iarba, pascand uneori pe pajisti uscate, precum si crestinii iubesc postul si mancarea cu masura

Oile si caprele inchipuie doua moduri diferite de vietuire. Astfel, in Sfanta Scriptura, crestinii sunt asemanati cu oile, datorita purtarii bune a celor din urma, iar nu cu caprele, cunoscute pentru purtarea lor incapatanata si trufasa. Vorbind ucenicilor despre Judecata de Apoi, Mantuitorul se foloseste de imaginea oilor si a caprelor, spre a inchipui pe […]

Postul Mare
2441

PS Petru: Mai suntem oare bucuroşi că ne-am născut ortodocşi?

Iubiţi întru Hristos, fraţi şi surori În viaţa noastră pământească, atunci când călătorim undeva, mai facem şi un popas, sau chiar mai multe, dacă calea este lungă şi anevoioasă. Facem aceste popasuri, pentru a ne întări şi odihni puțin, ca mai apoi să mergem mai departe, spre locul care ni l-am propus. În sens duhovnicesc, […]

Postul Mare
4873

Clătitele de post cu halva

Timp preparare: 15 minute Timp de gătit: 1 ore 20 minute Durata totală: 1 ore 35 minute Porții: 4 Clătitele de post cu halva se pot servi atât calde, cât și reci. Încercați să serviți clătitele și cu halva. Nu veți regreta. Ingrediente: 300 g făină 500 ml apă minerală 100 ml ulei 200 g […]

Postul Mare
9207

De ce colivă, colaci și vin la pomenirea celor adormiți?

“Sâmbăta lui Teodor”, prima din cele șapte ale Postului Mare, este ziua când credincioșii pornesc către sfintele locașuri ca să împlinească o rânduială din veac statornicită: pomenirea morților, continuată și în celelalte, până la penultima, numită sâmbăta lui Lazăr. Pe lângă tămâie, prescuri, lumânări, aduse către dumnezeiescul altar împreună cu pomelnicul, mărturia vie a neuitării, […]

Postul Mare
26274

Reţete de post de la Mânăstirea Pasărea

Cine îi trece pragul se întoarce acasă iluminat. Am pătruns şi eu, în acest lăcaş, într-o zi de sfârşit de martie. O bise­rică frumoasă şi primitoare, chilii curate, înşirate ca mărgăritarele pe un fir de mătase, şi exploziile de verde pur, ale începutului de primăvară. Peste toate, pluteşte aerul binecuvântat al postului. La cuhnia mâ­năstirii […]

Sfaturi duhovnicești
4067

Discernămîntul duhovnicesc în relațiile conjugale

În privința relațiilor conjugale, Sf.Părinți nu au stabilit niște hotare bine definite, dat fiind că nu toți oamenii pot fi puși pe același calapod; de aceea ei lasă la discernămîntul și mărinimia izvorîte din sensiblitatea  și puterea duhovnicească a fiecăruia. Dar, există și cazuri de nevoitori căsătoriți, mireni și preoți care sunt în viață, care […]

Postul Mare
3088

Dumnezeu nu se mânie în deșert!

Sărmana Mătușa Margareta, acum se găsește sus, în rai, împreună cu îngerii, pe norii cei aurii, aproape de Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu și de toți sfinții, pe care atâta îi tot tămâia și îi tot pomenea, făcând metanii în fiecare seară înaintea iconostasului, în mica biserică a enoriei… Și totuși, nu îndrăznea să nădăjduiască […]