Omul nu este cu adevărat om decât atunci când răspândește bucurie, așa cum și izvorul nu este izvor dacă nu izvorăște. Și precum meandrele îndepărtate ale râului nu-și mai "amintesc" de unde au pornit, așa și omul a uitat Esențialul. Prin urmare, a fost necesar să apară filosofii, etimologic vorbind cei care "iubesc înțelepciunea" și înțeleg profunzimea lucrurilor, tinzând spre a-i readuce omului conștiința. Așadar, de la Aristotel (sec.IV î.H.) până la actualul Bergson (sec. XX), filosofii nu încetează să reamintească omului că nu poate trăi fără de bucurie și că numai în bucurie viața triumfă... Au mers chiar prea departe cu învățătura lor, până la limita misterului, învățându-ne că bucuria se revelează ca fiind adevărul în sine, care este pulsul ființei noastre, este fundamentul adevărului, or bucuria și adevărul sunt totuna !
Bucuria îi face pe poeți să cânte ; și tot datorită ei arta lor devine cântec. Paul Claudel întotdeauna își cântărește cuvintelel când scrie : În afara bucuriei nu există decât neantul, iar să crezi în neant înseamnă șă-ți asiguri distrugerea de sinestătător sau să te instalezi într-o stare de neliniște și să vrei să trăiești împotriva tainei vieții !
Așadar, spiritul uman a putut săpa în adânc, iar alți artiști au reușit să ne conducă până în focul experienței. Oare muzica nu are ea puterea de a trezi în noi acea flacără, ce ne încântă întraga ființă până când ajungem să dansăm de bucurie? Doar că, nici filosofii, nici artiștii nu ne pot spune: care este numele bucuriei, are ea o față? A trebuit să apară profeții, acești oratori al lui Dumnezeu, pentru a ne descoperi izvorul oricărei bucurii și pentru ce a fost făcut omul, de unde vine și încotro se îndreaptă: " Iar eu mă voi veseli de Domnul! (Ps. 103, 35) Veniți să ne bucurăm de Domnul și să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru! " (Ps.94, 1)
Să se veselească cerurile și să se bucure pământul... de fața Domnului, că vine! (Ps. 95, 11-12)
Cu adevărat: Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare și voi ce locuiți în latura umbrei morții lumină va străluci peste voi. Tu vei înmulți poporul și vei spori bucuria lui. El se va veseli înaintea Ta, așa cum oamenii se bucură î timpul secerișului și se veselesc la împărțirea prăzilor... Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu ni s-a dat, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui. El se numește "Inger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa fie"... și cei răscumpărați de Domnul s vor întoarce. Și vor veni în sion cu chiote de bucurie și veselia cea veșnică va încununa capul lor. Lauda și bucuria și veselia îi vor ajunge pe aceștia și vor fugi durerea, întristarea și suspinarea...
Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, și slava Domnului peste tine a răsărit! Căci iată, întunericul acoperă pământul și bezna popoarele; iar peste tine răsare Domnul și slava Lui strălucește peste tine...(Isaia 9, 1-5, 35, 9-10; 60, 1-2).
Puțini suntem cei care citesc sau recitesc asemenea texte de o mare bucurie. Ar trebui să le știm pe de rost, să le trăim cu inima și să înțelegem rostul lor. Aceste izvoare de apă vie sînt a tot dătătoare de viață, camai apoi această apă să devină sângele nostru și să ne însuflețească din chiar substanța vieții noastre.
Așadar cine spune Tradiție spune Transmitere: așa cum izvorul în întregime se transmite râului, asemena și Dumnezeu se transmite omului pe care nu încetează să-l provoace la viață și să-l creeze. Cu alte cuvinte, această bucurie este mai întâi de toate o experiență a unei bucurii de neimaginat! Căci DUMNEZEU ESTE BUCURIE. De aici pornește și unele mărturii ale misticilor , atât din Orient cât și din Occident: Află bucuria și Îl vei afla pe Dumnezeu. Iar cel ce pierde bucuria se pomenește în rătăcire, nu are nici Cale, nici scop fiindcă acesta numai are izvor. Așadar, nu ne mai mirăm că autencitatea vieții spirituale e măsurată pretutindeni după gradul și calitatea bucuriei c ne locuiește! Iar odată ce Dumnezeu este bucuriem această concluzie devine simblă și ineviabilă... De altfel, chair ateii cei mai înverșunați, au declarat asta în felul lor : Dacă Dumnezeu ar exista, nu L-aș putea concepe decât ca pe un Dumnezeu dansând, spune Nietzsche.
traducere și adaptare Victoria Botnari
