În sudorile noastre și în osteneli, pe ogoare și în fabrici, în birouri, în întreprinderi și oriunde am fi, să avem pe Dumnezeu în minte.
Pururea să avem gândirea și rugăciunea către Dumnezeu, și atunci darul Lui va întări brațele noastre, mintea noastră și trupurile noastre și vom fi sănătoși și vom putea izbuti și la muncă, și la osteneala de toate zilele. Dar numai cu Dumnezeu și prin Dumnezeu!
Care este partea cea bună în viața creștinului? Necontenita rugăciune. Toată fapta cea bună trebuie să o însoțim cu rugăciune, cum arată marele Apostol Pavel în Epistola întâi către Tesaloniceni, unde zice: Neîncetat să vă rugați.
Fraților, să muncim cu dragoste; să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba. Dar în sudorile noastre și în osteneli, pe ogoare și în fabrici, în birouri, în întreprinderi și oriunde am fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos, și cu Dânsul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește! Iar fără de El, nimic nu putem face!
Când te duci la prășit, omule, și ai luat sapa pe umăr, ia și pe Hristos în minte: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)”. Dacă lucrezi în atelier și ai pus mâna pe ciocan, pe bomfaier, pe ferăstrău sau dacă ești zidar sau tâmplar, sau orice meșteșug ai, de câte ori dai cu ciocanul, zi și „Doamne Iisuse!”.
Când te-ai dus la secerat, la pădure cu boii să tai lemne sau lucrezi în fabrică, sau oriunde ești, lucrează cu toată inima, cu toată dragostea, dar nu uita că ai pe Dumnezeu, Care singur poate să-ți ajute și poate să te păzească! Câte primejdii nu sunt! Auzi că pe unul l-a omorât un butuc, pe altul l-a lovit mașina, pe altul l-a prins motorul, peste unul a căzut un copac și a murit…
La urechile voastre vin asemenea vești zilnic. Dar de ce? Pentru că n-a plecat la lucru cu rugăciunea în minte! Dacă pleca cu rugăciunea în minte, avea pe îngerul care-l păzea, fiindcă îngerul pururea ne păzește. Auzi ce zice proorocul: „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, și-i va izbăvi pe ei”(Psalm 33,7)
Și când ne sculăm din somn, prima simțire, primul cuvânt acesta să fie: „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”
Auzi ce spune Gheorghe Sinaitul? Este un drac înaintemergător care are o ceată nenumărată pe fața pământului. Merg acești draci de dimineață și-i învață pe oameni, când s-au sculat din somn, mai întâi să meargă la treabă: „Lasă rugăciunea mai la amiază! Mănâncă bine, bea bine și hai la treabă!”
Nu-i bine! Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu și apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la muncă onestă și curată. Să lucrăm cu cinste, cu dreptate, cu sfințenie și să muncim cu toată dragostea unde ne-a pus statul sau unde ne-a pus dregătoria sau instituția care ne adăpostește, dar să avem și pe Dumnezeu în minte.
Fă semnul Sfintei Cruci când pleci la lucru. Când vii, la fel. Când stai la masă, fă rugăciune; când te scoli, rugăciune; și dacă nevinovata rugăciune va povățui viața voastră și a noastră, vom avea puțină asemănare și noi cu petrecerea Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor, vom petrece în gândire de Dumnezeu și ni se va spune și nouă în ziua Judecății că partea cea bună ne-am ales.
Pururea să avem gândirea și rugăciunea către Dumnezeu, și atunci darul Lui va întări brațele noastre, mintea noastră și trupurile noastre și vom fi sănătoși și vom putea izbuti și la muncă, și la osteneala de toate zilele. Dar numai cu Dumnezeu și prin Dumnezeu! Amin.
Extras din „Ne vorbește Părintele Cleopa”, vol. 9, Editura Episcopiei Romanului, 1999