Actualitate

„Când este boală pe faţa pământului sau fel de fel de epidemii, Maica Domnului aduce scăpare” – Părintele Cleopa

157

Când este boală pe faţa pământului sau fel de fel de epidemii, ciumă sau tifos sau câte boli trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, când mor copiii, mor pă­rinţii, mor fraţii şi surorile şi se despart unii de alţii, ea le aduce scăpare.

Nimeni nu are putere să aducă să­nă­tate lumii, decât Bunul Dumnezeu. Căci Maica Dom­nu­lui, ca o Maică preabună, cade iar în genunchi şi se roa­gă:

„Doamne, trimite sănătate şi fă văzduhul să le fie sănătos. Doamne, ridică osteneala şi durerea de pe vă­du­ve şi de pe copii, de peste sărmani şi de peste tot omul, că sunt mulţi, Doamne, care mă cheamă în ajutor şi vo­iesc ca prin rugăciunile mele să capete mila şi îndurarea Ta”.

Şi aşa boala şi molima şi orice altă durere, încetau cu darul lui Hristos, când nici doctorii nu mai ştiau ce să fa­că cu atâţia morţi, cu atâţia răniţi, cu atâţia care trans­mit boală. Iar Maica Domnului se străduieşte ca pe toţi să-i facă sănătoşi şi pe toţi să-i mângâie.

 

(Părintele Cleopa Ilie, Predici la sărbătorile de peste an, Editura Christiana, 2001, p. 52)


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
4195

Sfântul Filip, Apostol al Mântuitorului și al Neamului românesc

Despre Sfântul Apostol Filip, pe care Biserica îl cinstește în chip deosebit în ziua de 14/27 noiembrie, găsim informații în Sfânta Scriptură, în Fragmentul de calendar got, în Martirologiile istorice și Viețile Sfinților. Din Sfânta Scriptură aflăm, de pildă, din Evanghelia după Sfântul Ioan, că Sfântul Filip era originar din cetatea Betsaida Galileei, „cetatea lui […]