Reflectez asupra aspectelor morale ale societății în care trăim.
Suntem în plin Post Mare, într-o societate în care, la recensământul din 2014, 96,8% dintre respondenți s-au declarat creștini ortodocși, însă doar un număr neînsemnat din populație menține atmosfera postului. Cu diferite ocazii, am fost în vizită în mai multe colective de angajați din capitală, dar nu numai. Deși, evident, nu acesta a fost scopul, nu am putut să nu constat că doar aproximativ cinci la sută dintre aceștia țin post, se înfrânează..., ceilalți petrec obișnuit, fără vreo deosebire de altă perioadă a anului.
Seara mai obișnuiesc să ies la o plimbare pe la periferie. Din curțile caselor și ale vilelor se aude zgomot de muzică, de distracție, se simte miros de carne friptă. În weekenduri pădurile sunt pline de lume, și nu vorbesc despre cei (foarte puțini!) care s-au organizat în grupuri să curețe o porțiune oricât de mică și nici despre cei care vin doar să stea în aer liber, să contemple natura în transformare, să mediteze departe de larma urbei. Îi am în vedere pe cei care se ”odihnesc” din plin, aducând cu ei grătarul și lada de „elixirul lui Bachus”.
Mă gândeam că oricât de mult am insista asupra celor deja formați, șansele de a-i schimba sunt foarte puține. Dar pe cei în creștere i-am putea îndrepta pe drumul cel bun, i-am putea învăța să trăiască creștinește, dacă am reveni la acea educație firească în duhul creștin.
Spre deosebire de unii așa-ziși creștini, care mai bine de două decenii, de când îi cunosc, tot n-au apucat să intre în sfântul locaș, copiii o fac mult mai ușor. Stau atenți la rugăciune, sunt dornici de post, de metanii, se implică în viața parohiei: cântând la strană, bătând toaca sau clopotele, aducând în ordine curtea bisericii ș.a. Doar că trebuie lăsați să vină la biserică, precum îndeamnă Mântuitorul. Aici vor descoperi tot de ce au nevoie pentru creșterea și ghidarea lor duhovnicească.
Ba mai mult, copiii atașați de cele sfinte îi trag spre sfințenie și pe părinți, bunici, frați, colegi, prieteni...
„Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități”, spunea Sfântul Iustin Popovici. De ce îi privăm pe copii de această educație? De ce optăm cu ușurință pentru activități experimentale pentru odraslele noastre, care, pe de asupra, mai și costă o avere, dar ezităm să-i aducem la această lecție, gratuită, care și-a dovedit peste secole eficacitatea, Sfânta Liturghie?
Totuși nu pot să nu remarc, cu bucurie, că tot mai mulți copii vin, vor să vină la biserică. Discuțiile cu ei ne încurajează și ne dau speranțe că vom avea viitor. Probabil la asta se referea și regretatul patriarh Pavel al Serbiei, venerat de mulți încă fiind în viață: „Dacă copiii noștri vor fi credincioși, viitorul țărilor noastre va fi unul bun”.
Slavă Domnului pentru toate!
Preot Octavian Moșin
