Se așterne o liniște sufletească. Rupți de tumultul cotidian, rămânem conectați mai mult la cele câte se trăiesc în locașul Domnului.
Am intrat într-o altă lume și o altă realitate, unde oamenii se înfrânează, se spovedesc și cer primirea celor sfinte.
Parcă au dispărut discuțiile și polemicile politice, nu mai auzim revolte și nemulțumiri de felul cum trăim și cât ne e de greu să ne descurcăm în viața de zi cu zi, conștientizând că sunt lucruri mai profunde, mai importante, prioritare. Și toate acestea sunt legate de starea noastră sufletească.
Cât de bine ar fi ca lumea să se grijească mai mult de mântuire decât de cele trecătoare!
Astăzi m-a impresionat reflecția unei creștine țintuite la pat, care mi-a împărtășit cât de important este să simți alături oameni scumpi și dragi. „Nu am nevoie de ale gurii, nici de haine, nici de alte lucruri pe câte le căutăm în viața noastră de zi cu zi. Pe patul suferinței vrei să simți pe cineva alături, că este cu gândul, trăiește și îndură împreună cu tine. Poate doar îți ține mâna sau îți citește ceva... ai da toată averea doar să simți pe cineva alături. Or, mult mai ușor e să treci peste toate, când ești cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu toți Sfinții, care nu te lasă să fii de unul singur. Sunt cei mai fideli însoțitori și sprijinitori. Și mai ales în durere și necazuri îi simți alături,” ne-a mărturisit femeia.
Într-o discuție cu o doctoriță ce îngrijește de vârstnici și de cei imobilizați, am aflat mai multe detalii despre ergoterapie, adică antrenarea celor neputincioși în niște activități creative și ziditoare de suflet.
Împletitul, cântatul, desenul și alte asemenea activități le pot susține viața și pofta de a trăi atâtor oameni care au nevoie de comunicare și împărtășire cu cei din jur, mai ales în perioada în care se simt neputincioși.
„Le-am acorda mai multă atenție, dar nu avem timp...”, vor spune mulți din cei ce citesc aceste rânduri. Și vor avea dreptate. Dar, până la urmă, ce este timpul?
Părintele Dumitru Stăniloae îl definește foarte exact: „Timpul cu care ne confruntăm noi și ne batem, clipă de clipă, nu este nimic altceva decât distanța dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul omului!”.
Să auzim fără întârziere chemarea și să nu tăgăduim cu răspunsul. Să găsim timp pentru cei care ne așteaptă, pentru a sprijini pe semenii aflați în necaz, pentru a împărtăși o bucurie a aproapelui, pentru suflet și, prin toate acestea, pentru Dumnezeu. Ca, în felul acesta, starea de pace pe care o simțim în locașul Domnului să se aștearnă peste întreaga societate.
Preot Octavian Moșin
