Calea Postului Mare: ziua a X-a

189

Fiecare creștin ar trebui să se străduiască să crească spiritual. Această creștere nu se poate realiza fără un dialog zilnic cu Tatăl ceresc, adică fără rugăciune. Iar în perioada postului rugăciunea trebuie să sporească. E bine că am oprit gura de la mâncare și băutură, dacă am putut-o opri și de vorbă deșartă e și mai bine, dar dacă nu îl slăvește și nu-i mulțumește mai mult lui Dumnezeu toate par a fi în zădar.

Rugăciunea e ca și lumina: acolo unde dispare se așază întunericul, adică cel rău. Iar acesta știe și se bucură să ne fure timpul, să ne scufunde în multe și mărunte, ca astfel să trecem pe lângă lucrurile esențiale. Și în tumultul cotidianului să nu-i găsim loc comunicării lăuntrice.

Dar Dumnezeu ne iubește și e suficient să ne oprim și să începem a vorbi cu El, sincer, făcându-i loc în inima noastră, să renunțăm la „Eu” de dragul „Lui” și El ne dăruiește pacea lăuntrică, tăria duhului, puterea de a face față ispitelor și alte lucruri necesare mântuirii noastre.

Prezența rugăciunii este o condiție absolut necesară pentru a fi și a rămâne oameni în adevăratul sens al cuvântului. Prin ea ne vedem fața reală, gustăm din cele veșnice și înțelegem care este chemarea noastră: de a ne îndumnezei haric.

Duminica ce ne stă în față ne amintește de rugăciune prin Sf. Grigorie Palama, pe care îl vom pomeni. Sfântul, care pune în valoare o practică vie și lucrătoare încă de la începuturile sihăstriei, cea numită și statornicită în timp ca „rugăciunea inimii” sau „rugăciunea lui Iisus”: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.

Este rugăciunea rostită repetat, în liniște și concentrare, prin ruperea de cele lumești și vederea cu ochii trupești a luminii dumnezeiești, asemenea celei taborice.

Or, doar atunci când guști din dumnezeire, când ajungi să simți și să trăiești cu inima, trăiești cu adevărat.

Să pornim de la rugăciunea simplă, dar sinceră și din inimă – Doamne, iartă-ne; Doamne, ajută-ne; Doamne, miluiește-ne... – și vom simți cum vine „pofta” de a urca neîncetat duhovnicește.

Iar postul este cea mai indicată perioadă pentru a începe schimbarea și a ne apropia de Domnul, or, așa cum spunea Sf. Grigorie Palama „Tot binele și frumosul se săvârșește și se făptuiește prin post”.

Preot Octavian Moșin


Articole postate de același autor
3357

Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta!

Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul invidios? – De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune. Dar cel mai mult contează să […]