Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Carabetovca, r. Basarabeasca, a îmbrăcat haine de sărbătoare în ziua de sâmbătă, 14 octombrie 2017, primind cu drag numărul mare de credincioşi, dar și oaspeți din țară și străinătate, veniți să o laude în cântări și rugăciuni pe Maica lui Hristos, Cea care este ocrotitoarea cerească a Bisericii, dar și a localității.
Sărbătoarea a avut o semnificație dublă, deoarece în această zi Biserica din localitate a împlinit 80 de ani de la fondare. Biserica parohială a fost construită cu stăruința sătenilor și a primului paroh al locașului de cult din Carabetovca, pr. Clement Postolache, și a fost sfințită în anul 1937 de către mitropolitul Gurie Grosu al Basarabiei.
Nu a fost aleasă întâmplător această sărbătoare „Acoperământul Maicii Domnului” de către locuitori ca și hram al Bisericii și al localității, întrucât această râvnă specială către Maica Domnului s-a transmis locuitorilor încă din generațiile trecute, aceste fapte demonstrând mai întâi temeinicia credinței înaintașilor. Această râvnă deosebită și tradiție istorică s-a transmis până astăzi din generație în generație. Maica Domnului, cu sfântul Ei Acoperământ, ocrotește poporul de multe primejdii și suferințe, lucru constatat și din auzirea mărturiilor directe ale credincioșilor din Carabetovca, prezenți la sărbătoare.
La ceas de ales praznic, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată cu binecuvântarea PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, de către un numeros sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Prot. Mitrofor Ioan Jelihovschi, Parohul de onoare al Bisericii.
Din soborul slujitor au făcut parte: Pr. Constantin Pisica, Parohul Bisericii, Prot. Mitrofor Nicolae Cristov, Parohul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din or. Cimișlia, preoți din satele învecinate și din alte parohii ale Episcopiei de Sud, dar și slujitori ai mănăstirilor Zloți și Chistoleni.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi și copii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
La finalul slujbei, Pr. Petru Butnaru, slujitor la Biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Pepeni, r-nul Sângerei, le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre semnificaţia sărbătorii închinate cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului.
După slujba de sărbătoare, soborul preoțesc, dimpreună cu oficialitățile și oaspeții, s-au deplasat în procesiune la Grădinița din localitate, care a fost inaugurată și sfințită, după efectuarea amplelor lucrări de renovare capitală cu sprijinul financiar acordat de către Guvernul României.
Dimpreună cu soborul preoțesc și credincioși, la Slujba de sfințire a Grădiniței, dar și a Muzeului din sat, au luat parte și: Dl Deputat Dumitru Diacov, Consulul General al României la Cahul, Dna Anca Corfu, Primarul localității, Dl Sergiu Răcilă, Directorul Grădiniței, Dna Natalia Achiruș, precum și o delegație oficială din comuna Săliștea, jud. Constanța (România), în frunte cu primarul localității și consilierii, dar și alți oaspeți.
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie și la Slujba de sfințire au fost oferite de către Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău.
Născut în satul Carabetovca, din părinții: Prot. Timofei Jelihovschi și Preoteasa Eudochia – Părintele Ioan Jelihovchii, Parohul de onoare al Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Carabetovca, r. Basarabeasca, în vârstă de 61 de ani, a studiat teologia în orașul Odessa, iar mai apoi a slujit ca preot la prima parohie din or. Herson, Ucraina. După aceasta, a slujit ca și paroh în localitatea Opaci, r. Căușeni (1982-1986), a fost Protopop al Bisericilor din județul Lăpușna, apoi Protopop de Cimișlia și Basarabeasca, Paroh al Bisericii din Carabetovca, iar în prezent este paroh al Bisericii „Sf. M. Mucenic Pantelimon” din or. Cimișlia.
A fost profesor de Liturgică și Istoria Bisericii la Seminarul Teologic din Chițcani pe parcursul a 9 ani. De asemenea, părintele Ioan a ctitorit mai multe biserici și mănăstiri din țara noastră.
A consemnat: Serghei CRUDU, teolog