Toți râdeau de înfățișarea acestui om, însă nu cunoșteau ce ascundea înlăuntrul său…
O femeie, proprietăreasa unui mic hotel cu camere de închiriat, povestește o istorisire care i-a schimbat viața:
„Casa noastră se afla exact vizavi de intrarea Clinicii Johns Hopkins din Baltimore. Locuiam la parter, iar la etaj am făcut camere de închiriat pentru oamenii care veneau la Clinică. Într-o seară de vară am pregătit masa ca să mâncăm, când deodată s-a auzit sunând cineva la ușă. Când am deschis-o, am văzut în fața mea meu un om în vârstă cu adevărat foarte ciudat. «Este înalt cât fiul meu cel de 8 ani», am gândit în sinea mea, în timp ce priveam trupul său gârbovit și zbârcit. Dar cel mai înfricoșător lucru era fața sa. Umflată, roșie și plină de răni. Era înfricoșător, însă glasul său s-a auzit foarte politicos atunci când mi-a spus:
– Bună seara! Aș vrea o cameră numai pentru o noapte. Dimineața am mers pentru tratament la spital, iar acum nu există autobuz ca să mă întorc în partea de răsărit a orașului. De aceea, de nevoie trebuie să aflu un loc unde să rămân în această seară.
Mi-a mai spus că de la amiază încearcă să închirieze o cameră, însă fără nici un rezultat.
– Este ciudat, dar nu există nici o cameră liberă. Poate este de vină fața mea, mi-a spus el, încercând să zâmbească. Știu că arăt înfricoșător, însă medicul mi-a spus că, cu ajutorul tratamentului, fața mea va deveni ca și mai înainte.
Pentru o clipă am ezitat, dar următoarele sale cuvinte m-au convins:
– Aș putea dormi și în acest fotoliu în veranda dumneavoastră. Autobuzul meu pleacă dimineață foarte devreme.
I-am spus că poate rămâne să se odihnească în verandă, până ce îi voi pregăti camera. Am intrat apoi înlăuntru ca să pregătesc cina. Când toate erau gata, am ieșit în verandă și l-am întrebat dacă dorește să vină să mănânce împreună cu noi.
– Nu! Vă mulțumesc. Am destulă mâncare și eu, a fost răspunsul său, arătându-mi în același timp o sacoșă de hârtie cafenie pe care o ținea în mână.
După ce am spălat vasele, am ieșit iarăși în verandă ca să vorbesc puțin cu el. Nu mi-a trebuit multă vreme ca să înțeleg că acest bătrânel ascundea o inimă uriașă înlăuntrul microscopicului său trup. Mi-a spus că a fost pescar și că lucra toată ziua și toată noaptea, ca să o întrețină pe sora sa cu cei cinci copii ai ei și cu soțul care rămăsese invalid în urma unui accident tragic. Nu s-a plâns pentru viața sa nici măcar o dată, ci, dimpotrivă, la fiecare propoziție a sa găsea un motiv ca să se simtă fericit. Era vesel pentru că, deși avea cancer, nu simțea durere. Era bucuros pentru că nu-și pierduse puterile și astfel mai putea încă lucra. Era bucuros pentru că avea o familie frumoasă care îl iubea. Am mai vorbit puțin, după care l-am însoțit în camera sa, ca să se culce. Dimineața când m-am sculat, patul era aranjat și cearșafurile împăturite, iar el ședea în verandă și aștepta. Nu a vrut să ia micul dejun cu noi, iar cu puțin timp înainte de a pleca spre autobuz, mi-a spus cu ezitare:
– Aș putea să vă rog ca data următoare când voi veni pentru tratament să rămân tot la dumneavoastră.? Nu vă voi pricinui osteneală. Pot dormi și pe un scaun. Nu mă deranjează…
S-a oprit pentru o clipă, apoi a adăugat:
– Copiii dumneavoastră. m-au făcut să mă simt ca la mine acasă. De obicei cei mari se deranjează de fața mea, dar copiii se vede că au mintea mai curată.
I-am spus că este bine venit oricând voiește. Au trecut destule zile până când l-am văzut din nou. A venit cu puțin după ora 7 dimineața și a adus cu el și daruri. Un pește mare și jumătate de kilogram din cei mai mari creveți pe care i-am văzut vreodată. Mi-a spus că toate sunt proaspete, pentru că le pescuise în noaptea ce trecuse înainte de a lua autobuzul ca să vină la spital. Autobuzul său pleca la ora 4 dimineața. Se vede că acest om nu a dormit deloc sau foarte puțin, numai și numai să ne aducă peștele și creveții.
În anii care au urmat bătrânul a venit și a rămas la noi de foarte multe ori, însă niciodată nu a venit cu mâinile goale, ci de fiecare dată aducea pește, creveți sau legume din grădina sa. Când întârzia să vină pentru tratament, nu voia să ne lase fără darurile sale, ci le trimitea prin poștă bine împachetate. Aflând că trebuia să meargă pe jos trei km până la poștă și că era într-o situație financiară foarte dificilă, am simțit că darurile sale erau și mai prețioase pentru noi. Când mi le aduceau la ușă, întotdeauna aveam în minte comentariul vecinului, rostit atunci când l-a văzut pentru prima dată în acea seară:
– Nu-mi spune că-l primești pe acest om oribil! Eu l-am alungat. Îți poți pierde clienții din pricina lui.
Da, poate am pierdut vreun client – doi, însă de ar fi cheltuit puțin din timpul lor ca să-l cunoască pe acest om, cu neputință să fi plecat din cauza lui. Eu știu că familia mea este fericită că l-a cunoscut. Datorită lui am învățat cât de important este să primești fără murmur clipele grele pe care ți le aduce viața. Am învățat să nu deznădăjduim și să nu depunem armele, să nu judecăm pe celălalt după înfățișarea sa. Însă, mai presus de toate, acest om ne-a învățat să fim o familie unită, o familie ai cărei membri să se jertfească unul pentru celălalt. De curând am mers în vizită la un prieten care avea sere. În timp ce-mi arăta florile sale, am ajuns la cea mai frumoasă dintre toate: o crizantemă mare, plină de flori. Dar spre marea mea uimire, am văzut că floarea era pusă într-un vas vechi și ruginit. Atunci i-am spus:
– Dacă această crizantemă ar fi fost a mea, aș fi pus-o în cea mai frumoasă glastră.
Prietenul meu însă mi-a schimbat părerea, spunându-mi:
– Am și eu glastre foarte frumoase, însă știind cât de frumoasă este această floare, m-am gândit că nu o deranjează să crească într-un vas vechi. Și mai ales că este pentru puțin timp, până ce o voi duce afară în grădină.
Sunt sigură că prietenul meu a rămas surprins când m-a văzut că râd. Am râs pentru că m-am gândit la bătrânul pescar. Pentru puțină vreme a păstrat o inimă superbă într-un trup urât, microscopic și gârbovit.
Și aceasta până când Cineva i-a luat frumoasa sa inimă ca s-o răsădească în uriașa Sa grădină acolo sus în Cer. Întocmai. Exact ce a vrut să facă prietenul meu cu crizantema”.
sursa marturieathonita.ro
