Actualitate

Cum ne începem dimineţa duhovnicească

63

Silește-te pe sineți întotdeauna să te trezești devreme și la un ceas anume. Fără o pricină deosebită, să nu dormi mai mult de șapte ceasuri. Dimineața, de îndată ce te-ai trezit din somn, înalță cugetul tău către Dumnezeu și te închină cu evlavie, cugetând la Domnul Iisus Hristos, Care a fost răstignit și a murit pe Cruce pentru a noastră mântuire.

Apoi, fără de zăbavă, ridică-te, îmbracă-te și nu-ți îngădui să te odihnești și să stai întins în pat vreme îndelungată. Îmbracă-te, ia aminte că te afli în prezența Domnului Dumnezeu și a îngerului tău păzitor.

După aceasta, grăbește de citește rugăciunile de dimineață. Îngenunchind, roagă-te cu grijă, cu evlavie, după cuviință, când te afli sub privirea Atotputernicului. Roagă-L să-ți dăruiască nădejde și dragoste, binecuvântare pentru ziua care începe și puteri să le întâmpini cu suflet bun pe toate cele pe care va găsi de cuviință să le trimită sau să le îngăduie, și să porți toate poverile, necazurile, tulburările, nenorocirile, scârbele.

În final, mulțumește Domnului că te-a păzit în noaptea ce a trecut, că ești încă viu și că nu ai murit în păcatele tale.

Din Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 68


Articole Asemănătoare
177

Cum știm care este planul lui Dumnezeu cu noi?

Părinte, spuneați să nu fugim de planul lui Dumnezeu. Dar cum știm care este planul lui Dumnezeu cu noi? E un cântec folk pe care-l cântă, cred, Poesis și care spune că doar dacă ești orb vezi lumea bine. Încercați să nu credeți că totul se face grafic, ca să identificăm planul lui Dumnezeu dreapta […]

Articole postate de același autor
153

Nu poţi dărui iubire, dacă nu eşti iubire

Nu am venit în viaţa asta să plătim facturi, să muncim ca nebunii, să ne certăm din orice prostioară, să colecţionăm cartoane cu multe ştampile, ci să învăţăm să iubim. Nu luăm cu noi decât iubirea dincolo. Nu luăm nici mobila, nici maşina, nici casa, nici… nimic. Sădeşte în suflet multă bucurie ca să ai […]