De câte ori nu ne-am umplut de bucuria mângâierii dumnezeiești, dar mai apoi am pierdut-o din pricina lipsei noastre de grijă? De aceea spune Sfântul Ioan Scărarul: „Apropie-te de Dumnezeu întru multă smerită cugetare și mai multă îndrăznire vei avea” (Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuv. XXVIII:11, p. 406).
Cu alte cuvinte, cu cât ne apropiem de Dumnezeu cu mai multă smerenie, grijă și cumpătare, cu atât primim mai multă bucurie. Trebuie să fim însă atenți să nu ne bucurăm peste măsură și să nu trăim această bucurie la nivel psihologic, sufletesc, altminteri o pierdem.
Dacă atunci când sufletul ne este plin de bucurie duhovnicească începem să vorbim mult și fără rost, să-i învățăm pe alții și să ne etalăm darurile primite de la Dumnzeu, negreșit vom pierde această bucurie și ne vom simți sufletul gol și pustiu.
Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă și cu cât o ascundem mai mult, cu atât o păstrăm mai bine. Trebuie să facem totul cu simplitate și cumpătare, întrucât avem vrăjmași care se vor folosi de orice mijloace ca să ne jefuiască.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, traducere din limba engleză de Monahia Porfiria, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, p. 206)
