Actualitate

Cine este mânios să-şi întoarcă toată mânia spre dragostea lui Dumnezeu

99

Cine este mânios să-şi întoarcă toată mânia, toată tensiunea sa lăuntrică spre dragostea lui Dumnezeu, spre pace, spre cuvintele mântuirii, spre „Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, folosind orice mijloc care-l ajută. Cineva zicea rugăciunea lovindu-şi mâinile. L-am văzut şi l-am întrebat:

— Ce faci acolo?

Şi mi-a răspuns:

— Am învăţat lucrând la motoare să dau din mâini şi nu pot acum să mai fac altfel.

— Bravo i-am spus. Felicitări!

Vedeţi cum răul, zgomotul, care este cel mai mare rău, poate să scoată şi ceva bun. Un marinar zicea rugă­ciunea având impresia că trage la vâsle şi, de aceea, îşi clătina mâinile. Cu adevărat trăgea vâsla, pe Hristos.

Prin urmare, putem să folosim totul. Ce ne dă Dum­nezeu, ce ne fac ceilalţi, ce pătimim înlăuntru şi în afa­ră, toate ne duc la Dumnezeu. Atât de nehotărnicită este dragostea lui Dumnezeu. Numai în spumele ce se ridică la fierberea egoului nostru nu este mântuire. Acestea ne îndepărtează de Dumnezeu.

Din Arhimandrit Emilianos SimonopetritulSfântul Isihie, cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie, p. 103


Articole Asemănătoare
65

Căutăm mereu o altă cale, deşi singura cale este Domnul Iisus Hristos…

Pocăinţa începe prin faptul că în inima noastră bate, dintr-odată, şi vorbeşte conştiinţa, ne cheamă Dumnezeu şi întreabă: “Încotro mergi? Spre moarte? Oare asta vrei?…” Iar când noi răspundem: “Nu, Doamne! Iartă, miluieşte, mântuieşte!” şi ne întoarcem către El, Hristos ne spune: “Eu te iert! Iar tu, drept mulţumire pentru aceasta, nu din frică, nu […]

Articole postate de același autor
3

Nu am timp…pentru Hristos

Bătrânul Porfirie zicea: “Hristos este prietenul nostru, fratele nostru El este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. În Hristos nu este nici tristeţe, nici melancolie, nici introvertire, atunci când omul este copleşit de gândurile şi împrejurările care l-au apăsat şi l-au rănit. Hristos este Bucurie, Viaţă, Lumină, Lumină adevărată, care-l îmbucură pe om, […]