Activitatea socială a Bisericii în 2020: Peste 300 000 lei pentru persoanele defavorizate și cele afectate de pandemie

1504

Vineri, 26 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întâlnire cu un grup de tineri voluntari ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, însoțiți de Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM, Dl Serghei Crudu.

În cadrul întâlnirii, Dl Serghei Crudu a prezentat ÎPS Mitropolit Vladimir Raportul general privind activitățile Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate în anul 2020.

După aceasta, a urmat o convorbire călduroasă a Mitropolitului cu tinerii voluntari, care au mulțumit ierarhului pentru deschiderea, atenția și dragostea Bisericii față de tânăra generație.

La rândul său, ÎPS Sa le-a dorit tinerilor să rămână în continuare adevărați mărturisitori ai iubirii lui Hristos în lume și a subliniat în același timp necesitatea intensificării slujirii aproapelui prin activități filantropice și în acest an, aducând mulțumiri Președintelui Sectorului Sinodal și întregii echipe de voluntari pentru implicarea în susținerea misiunii sociale și a lucrării filantropice a Bisericii Ortodoxe din Moldova:

„Aducem sincere mulțumiri Dlui Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, tuturor slujitorilor, credincioșilor, comunităților și instituțiilor locale și centrale, donatorilor și vouă, întregii echipe a voluntarilor, care ați susținut și ajutat Biserica noastră în multiplele Ei activități realizate pe plan social-filantropic în anul care a trecut, îndeosebi în lucrarea remarcabilă de ajutorare a credincioşilor în timpul pandemiei de COVID-19, și Îl rog pe Milostivul Dumnezeu să vă răsplătească tuturor jertfa cu belșug de sănătate trupească și sufletească, pace și bucurie în suflet, precum și mult spor binecuvântat și ajutor în toate faptele cele bune și bineplăcute Lui” – a menționat Întâistătătorul BOM la încheierea discuției cu tinerii voluntari la Reședința mitropolitană din Capitală.

La final, Mitropolitul Vladimir a înmânat tinerilor voluntari diplome de excelență și diplome arhierești în semn de înaltă recunoștință pentru implicarea activă în actele de voluntariat.

***

Potrivit raportului prezentat, valoarea totală a ajutoarelor financiare directe acordate prin programele filantropice ale Bisericii Ortodoxe din Moldova în anul 2020 a fost de aproximativ 305 850 lei. În această sumă nu sunt cuprinse cheltuielile privind o mulțime de activităţi caritabile ale Sectorului Sinodal, ale parohiilor şi mănăstirilor realizate în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor și săracilor, care nu au fost cuantificate financiar, iar unele nici raportate sistematic instituției mitropolitane.

Întrucât anul 2020 a fost marcat de pandemia de Covid-19, aproape toate activitățile social-filantropice ale Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate au avut ca prioritate sprijinirea familiilor și a persoanelor afectate de pandemie.

Principalele activități social-filantropice au fost:

  • Ajutorarea persoanelor aflate în dificultate în timpul pandemiei, fiind oferite de către voluntarii Bisericii pachete cu alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, electrocasnice, dezinfectanți, măști de protecție sanitară, precum și literatură duhovnicească;
  • Sprijinirea copiilor din familiile sărace sau defavorizate, care au fost ajutați cu ghiozdane, rechizite școlare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, necesare începerii anului școlar, pătucuri, cărucioare, scutece, hrană și alte produse și bunuri materiale necesare creșterii copiilor nou-născuți;
  • Sprijinirea spitalelor Covid-19 cu aparatură medicală, dar și a medicilor de familie și a bolnavilor din zone defavorizate, cu măști de protecție și alte preparate sau ajutoare necesare în lupta cu noul virus;
  • Au fost consolidate parteneriatele existente și au fost identificați noi parteneri sociali în vederea susținerii inițiativelor și proiectelor sociale ale Mitropoliei.

Pe parcursul anului 2020 au primit asistență materială și financiară din partea Bisericii peste 566 familii nevoiașe, peste 1500 de copii proveniți din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere, 40 de bolnavi, au fost organizate campanii de colectare de fonduri pentru 6 cazuri de bolnavi aflați în stare gravă, acordarea de ajutor material și financiar pentru 6 familii afectate de incendii ale locuințelor, și organizarea Tainei Sfântului Botez pentru 10 copii orfani sau proveniți din familii monoparentale ori defavorizate.

Totodată, au fost organizate și desfășurate mai multe campanii filantropice în susținerea copiilor bolnavi și a celor proveniți din familii vulnerabile social:

  • Campania filantropică „Liturghia milosteniei!”: au primit susținere materială și financiară zeci de familii social-vulnerabile și numeroase.
  • Campania pentru sprijinirea copiilor defavorizați „Papuci pentru fiecare!”: peste 30 de copii proveniți din familii nevoiașe din Capitală au primit câte o pereche de papuci noi și cadouri.
  • Campania filantropică „De Crăciun devii mai bun!”: au fost oferite peste 1000 de cadouri copiilor orfani sau proveniți din familii defavorizate ori aflate în dificultate.
  • Campanie „Ajută un copil să meargă la școală!”: 140 de ghiozdane cu rechizite școlare au fost oferite copiilor defavorizați.
  • Campania „Donează o jucărie pentru un copil bolnav de cancer!”: sute de jucării și rechizite școlare donate pentru copiii bolnavi de maladii oncologice.

De asemenea, în anul 2020 au fost continuate și derulate proiecte și programe noi pentru copii, tineri și persoane defavorizate.

Din marea purtare de grijă pe care o manifestă permanent față de problemele celor mai triști ca noi, ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat la începutul anului 2020 înființarea pe teritoriul Catedralei „Înălțarea Domnului” (Sf. Vineri) din Capitală a Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți”, în cadrul căruia se desfășoară mai multe activități în susținerea persoanelor provenite din familiile social-vulnerabile, bătrânilor singuratici, persoanelor fără adăpost, familiilor numeroase, precum și în susținerea dezvoltării armonioase a copiilor și tinerilor proveniți din aceste medii și reintegrarea lor în societate.

Activitatea Centrului cuprinde o gamă largă de activități culturale, educative, de caritate, cercuri pe interese, asistență socială și spirituală, studiu biblic, conferințe și întâlniri tematice, ore de pian, solfegiu, canto, cântare corală și chitară, precum și următoarele proiecte sociale:

  1. Cantina Socială „Sf. Cuv. Parascheva”

Cantina Socială este în proces de amenajare cu utilajul necesar, după efectuarea reparației capitale a clădirii. Până în prezent a fost amenajat un spațiu de distribuție a pachetelor alimentare pentru nevoiași. De asemenea, în cadrul acestui proiect, pe lângă pregătirea și oferirea gratuită a bucatelor, va activa și o mică brutărie unde se vor coace prescurile pentru biserică, dar și pâinea care va fi oferită zilnic gratuit beneficiarilor cantinei. Tot aici iau masa tinerii voluntari ai Bisericii, dar și copiii proveniți din familiile aflate în dificultate și cu venituri reduse.

  1. Grupul de tineri voluntari al Mitropoliei „Părintele Sofian Boghiu”

Grupul de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” s-a format în luna septembrie a anului 2019 cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și este alcătuit din tineri elevi și studenți la instituțiile de învățământ din capitală, care se implică activ și susțin opera filantropică și de asistență socială a Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La data de 16.12.2020, Asociația Obștească „CREDINȚĂ ȘI MILOSTENIE” a primit din partea Comisiei de certificare statutul de instituție gazdă a activității de voluntariat a Republicii Moldova.

  1. Proiectul Garderoba Socială „Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv”

Garderoba socială a Bisericii în sprijinul celor nevoiași pe timpul pandemiei: În perioada pandemiei, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir a fost inițiat proiectul Garderoba Socială „Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv” în cadrul căruia au beneficiat sute de familii social-vulnerabile. Astfel, prin intermediul grupului de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” au fost repartizate pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și produse alimentare și igienice familiilor care au solicitat ajutorul Bisericii în această perioadă de criză.

Hainele din garderoba socială sunt colectate la Centrul social-misionar, fiind donate de către slujitori și creștini ai Bisericii. După ce sunt clasificate pe categorii, gen, mărime și vârstă, acestea sunt repartizate persoanelor care au nevoie reală de aceste bunuri.

În perioada stării de urgență din țara noastră, preoții și comunitățile parohiale din cadrul Mitropoliei Moldovei au sprijinit și continuă să sprijine persoanele aflate în autoizolare, persoanele vârstnice, mămicile singure cu mai mulți copii, femeile însărcinate, familiile numeroase cu posibilități materiale reduse și alte persoane vulnerabile sau persoanele carantinate care necesită un sprijin imediat în urma răspândirii pandemiei cu noul Coronavirus (COVID-19), oferindu-le în acest sens îmbrăcăminte, încălțăminte, hrană, produse igienice, medicamente, precum și asistență spirituală.

  1. Proiectul „Sănătate pentru toți”

În cadrul acestui proiect peste 50 de bolnavi care provin din categoriile sociale dezavantajate, în special a celor neasigurate sau nedeplasabile din țară, au primit în acest an ajutoare medicale gratuite și susținere materială din partea Bisericii.

Ajutoarele medicale constau din: medicamente; produse parafarmaceutice: scutece protectoare pentru copii și maturi, absorbante urologice, pungi colectoare pentru urină, seringi, tifoane, ș. a.; produse pentru reabilitare: cărucioare pentru invalizi, copii și maturi, rolatoare ortopedice, premergătoare, saltele contra escarelor, ș. a.

Acestea sunt acordate gratuit prin intermediul tinerilor voluntari ai Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți”. De asemenea, aceste categorii de persoane beneficiază și de consultanță și asistență medicală gratuită acordată de medici și asistenți medicali ai Instituțiilor medicale specializate.

Printre beneficiarii acestui proiect au fost și câteva instituții de stat:  Serviciul Social „Asistență Personală” din mun. Chișinău, Spitalul Clinic Municipal nr. 4 și IP Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie și Reabilitare din Capitală, ș. a.

  1. Asociația Obștească „CREDINȚĂ ȘI MILOSTENIE”, și altele.

Biserica va susține în continuare eforturile de ajutorare a celor ce suferă din cauza noii pandemii.

 

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
555

Universitatea de Stat din Moldova – alături de veteranii conflictului de pe Nistru

În contextul zilei de 2 martie, când a început conflictul armat de pe Nistru în anul 1992, Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a susținut organizarea unei călătorii la locurile istorice din Moldova și Bucovina pentru 35 de veterani din raioanele Căușeni și Ștefan-Vodă. Veteranii au pornit […]