Am găsit în însemnările unui scriitor francez o descriere deosebit de frumoasă a misiunii preotului:
"În fiecare parohie există un om care e al tuturor, care e chemat ca martor, ca sfătuitor şi ca sfinţitor în cele mai solemne momente ale vieţii omeneşti. Un om fără de care nici nu ne naştem, nici nu murim; care te primeşte de la sânul mamei şi nu te părăseşte decât la groapă, care binecuvântează sau sfinţeşte leagănul, patul conjugal, năsălia morţii şi pecetluieşte groapa.
Un om pe care necunoscuţii îl numesc părinte, un om înaintea căruia creştinii îşi duc mărturisirile lor cele mai grele, lacrimile cele mai secrete; un om care prin rostul lui e mângâietorul tuturor durerilor omeneşti, care vede bătând la uşa sa pe sărac şi pe bogat, cel bogat ca să-şi lase pe ascuns milostenia, cel sărac să-şi primească pâinea fără să fie umilit; un om care, nefiind de niciun rang social, ţine deopotrivă de toate clasele. De clasele nevoiaşe, prin viaţa lui modestă şi prin umilinţa naşterii, de cele înalte, prin educaţia şi ştiinţa lui; în sfârşit, un om care ştie toate, care are dreptul să spună tot şi al cărui cuvânt cade de sus asupra minţii şi inimii omului prin autoritatea dumnezeieştii lui misiuni. Acest om este PREOTUL!" (Lamartine)
