O altă sarcină a legăturii conjugale este depăşirea singurătăţii. Omului îi este greu, „nu-i este bine” să fie singur. Dezbinarea dintre oameni, izolarea constituie un simptom îngrijorător al vremii noastre. Familia este o biruinţă asupra dezbinării. Statul care constă din familii armonioase este puternic, şi acest lucru ne lipseşte foarte mult acum.
Atunci când omul nu este singur, atunci când are o familie armonioasă, îşi va iubi şi patria, nu va fi nepăsător faţă de problemele ei. Omul de familie va lucra pentru bunăstarea patriei sale, o va păzi, fiindcă în ea vor trăi copiii şi nepoţii lui. Societatea alcătuită din oameni singuri este fragilă. Cel singur nu este legat de nimic: nu se simte bine în ţara lui, pleacă în alta, unde va avea burta mai plină.
Din nefericire, problema principală nu constă însă nici măcar în faptul că acum se întemeiază foarte puţine familii şi mulţi preferă singurătatea, ci în acela că oamenii rămân singuri chiar şi după ce şi-au întemeiat o familie. Este vorba de aşa-numita singurătate psihologică, atunci când oamenii trăiesc împreună, dar nu simt unul faţă de celălalt ataşament, dragoste, înrudire sufletească. Şi tocmai această singurătate a devenit în lumea contemporană, după părerea psihologilor, o adevărată epidemie.
Ivan Ilin scria: „Fără dragoste vie, oamenii seamănă cu ţărâna moartă… Însă prietenia adevărată sfărâmă această singurătate, o depăşeşte şi îl eliberează pe om ca să poată ajunge la dragostea vie şi creatoare. Prietenia adevărată… Dacă oamenii ar şti să o preţuiască şi s-o întărească… Pe lume este o singură putere capabilă să depăşească singurătatea omului: această putere e dragostea.”
Din Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, Editura Sophia, București, 2013, p. 70-71
