PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfînta Liturghie și Taina Sfîntului Maslu la Catedrala Episcopală din Ungheni

1157

Vineri, 9 august 2019, cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor de boli, Pantelimon, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie și Taina Sfîntului Maslu în subsolul Catedralei Episcopale în construcție, în cinstea „Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț” din mun. Ungheni.

Alături de Arhiereu au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai catedralei.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, dimpreună cu soborul de preoţi şi diaconi prezenţi, a oficiat Taina Sfîntului Maslu.

Preasfinţia Sa a ţinut să evidenţieze în cuvântul Său de învăţătură de după încheierea Sfântului Maslu, despre importanţa participării creştinului la această Taină, care este de mare folos atât trupului, cât şi sufletului.

Taina Sfântului Maslu este a şaptea Taină a Bisericii în care, prin rugăciunile preoţilor şi ungerea cu untdelemn sfinţit a părţilor însemnate ale trupului, credincioşii dobândesc vindecarea de bolile trupesti si sufletesti.Această Taină a fost instituită de însusi Mântuitorul când a trimis pe sfiintii apostoli la propovăduire, zicându-le : “Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îsi vor pune mâinile si se vor face sănătosi“(Marcu XVI, 17-18).

Sfintii apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovaduire : “Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau” (Marcu VI, 13). Urmând apostolilor, episcopii si preotii au săvârsit si ei această Sfântă Taină, dupa cum ne arată sfântul Iacob : “Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preotii Bisericii si ei să se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, în numele Domnului. Si rugăciunea credintei va mântui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacob V 14-15).

Sfântul Maslu este deci Taina care, prin rugăciunile preotilor si prin ungerea trupului cu untdelemn sfintit, împărtaseste credinciosului harul lui Dumnezeu pentru tămăduirea bolilor trupesti si sufletesti, pentru iertarea pacatelor si pentru întărirea sufletului.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/


Articole postate de același autor
5707

Predică la Duminica lăsatului sec de carne, despre judecata de apoi şi puterea milosteniei

„Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc…”(Matei25,34-35). Iubiţi credincioşi, A treia Evanghelie care ne pregăteşte pentru intrarea în Sfântul şi Marele Post, este cea de astăzi, a Judecăţii de apoi. Singur numele acesta este foarte înfricoşător. Dacă primele două […]