În urmă cu vreo douăzeci de ani un oarecare stareț cu cei doi ucenici ai săi au mers la o oarecare chilie și au făcut priveghere pentru praznicul Bunei Vestiri. Era în Postul Mare. După priveghere părinții au luat o tratație și au plecat spre chilia lor. Trecând prin Karyes, ucenicul a întrebat pe stareț dacă este binecuvântare să cumpere pești, fiindcă numai în ziua aceea era dezlegare la pește în Postul Mare. Starețul i-a răspuns: „Dacă este voia Maicii Domnului să mâncăm pește, ni-i va aduce ea singură”. Când au ajuns la chilie au găsit o pungă agățată sus pe ușă, plină cu pești prăjiți, iar jos un vas cu supă de pește, cu o piatră așezată deasupra ca să nu o deschidă pisicile. L-au slăvit pe Dumnezeu și au mulțumit Maicii Domnului pentru purtarea ei de grijă.
Pentru un gând de mândrie s-a demonizat
Bătrânul Agapie Kapsokalivitul a venit la vârsta de 20 de ani ca să devină monah și a adormit la 90 de ani. Niciodată nu a ieșit din Sfântul Munte. Deși era bolnăvicios și suferea, a făcut răbdare. Era un postitor desăvârșit și un trezvitor. Se lupta cu demonii care i se arătau la vedere. Odată au făcut priveghere la biserica schitului, dar el nu știa. Toată noaptea aceea a suferit luptându-se cu demonii.
Odată i-a trecut un gând de mândrie, care îi spunea: „Oare ceilalți părinți fac atâta asceză și rugăciune?”. Din păcate, a primit gândul. Însă Dumnezeu, ca să-l vindece, a îngăduit de s-a demonizat și a început să facă lucruri nebunești. Părinții l-au închis în turnul Marii Lavre. La o priveghere în cinstea Sfinților Arhangheli, preotul slujitor a ieșit înaintea Sfintelor Uși și a spus părinților să facă rugăciune pentru bătrânul Agapie. În clipa aceea a s-a arătat Arhanghelul Mihail bătrânului Agapie și a alungat demonul. Dimineață, când monahul slujitor a venit să-i aducă mâncarea, bătrânul Agapie i-a spus liniștit: „În această noapte a venit Arhanghelul Mihail și m-a făcut bine”. L-au lăsat slobod, iar el și-a continuat nevoințale sale, de acum cu smerenie adevărată.
Cel cu voie proprie nu este bun de călugăr
A venit un oarecare om cultivat să devină monah și l-a primit un oarecare stareț al unei chilii pentru a-l încerca. La un hram al unei chilii cunoscute lor starețul a luat împreună cu el și pe fratele începător. Mergând pe jos, au ajuns la un loc unde cărarea se despărțea în două. Fratele a apucat-o pe cărarea care mergea înainte și a ajuns mai repede. Starețul a urmat cărarea mai netedă și când a întâlnit pe fratele începător, acela i-a spus: „Ai văzut, Gheronda? Am ajuns mai repede”.
Din aceasta starețul și-a dat seama că acel frate nu era bun de monah. A spus celor din obștea sa că îl va alunga, deoarece cel care ține la părerea și voia sa, nu este bun de călugăr.
După ce stătuse două luni, a fost alungat și a mers la Mănăstirea Esfigmenu. Părinții de acolo erau foarte mulțumiți de el și de aceea îi spuneau primului stareț: „Nu ne-ai trimis om, ci înger”. Starețul a răspuns: „Măcar de-ar fi așa! Dar vom vedea”. Pentru sporirea sa, l-au făcut peste doi ani schimonah, dar apoi a lepădat hainele monahale, s-a întors în lume și s-a însurat. Astfel s-a împlinit cuvântului starețului.
Fragment din cartea în curs de apariţie “Din tradiţia ascetică și isihastă athonită“.
Traducere din lb. greacă: Ierom. Ştefan Nuțescu
comuniuneortodoxa.ro