Actualitate

Liturghie arhierească în duminica a IX-a după Rusalii la Mănăstirea Curchi

2196

În duminica a IX-a după Cincizecime, PS Siluan, Episcop de Orhei și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica centrală a mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori și viețuitori ai mănăstirii.

Sfânta Liturghie duminicală a reprezentat atât pentru obștea mănăstirii, cât și pentru numeroșii enoriași prezenți, un nou prilej de neîntrerupt, neîncetat și mereu reînnoit urcuș duhovnicesc spre Împărăția veșnicei Iubiri.

După citirea pericopei evanghelice, Egumenul mănăstirii a rostit din amvonul catedralei un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre păcatul necredinței, îndemnând enoriașii să cerceteze cu acrivie cele despre puțina credință care răcește dorința pentru virtute și o pierde cu ușurință în volbura păcatelor.

Serviciul divin a culminat cu actul împărtășirii slujitorilor și a credincioșilor cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul arhieresc al mănăstirii, condus de dl Dumitru Buga.

Sursa: www.manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
273

5 întrebări pentru a stabili dacă suferi de mândrie

Uită-te atent la tine şi nu spune că nu eşti mândru. Afrirmând aceasta îţi vei manifesta mândria – eşti orbit de ea. Încearcă să răspunzi la câteva întrebări: 1. Te descurci tu mai bine în viaţă decât apropiaţii tăi? 2. Te irită copiii sau apropiaţii tăi şi strigi la ei dacă fac ceva incorect? 3. […]