Credincioșii din Cimișlia au celebrat Duminica Cincizecimii la Catedrala „Adormirea Maici Domnului” din oraș

2246

Vino, Înțelepciune, Învățător al cunoștinței adevărate, Duhul Adevărului, și grăiește despre Tine și umple acum gurile noastre, ale celor care vrem să Te vedem.

În Duminica Cincizecimii, numită și a Rusaliilor, 27 mai 2018, când Sfânta noastră Biserică Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Ucenici, numeroși credincioși ai orașului Cimișlia au participat la Liturghia praznicală de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, oficiată de către parohul locașului, Prot. Mitr. Nicolae Cristov.

Biserica centrală a orașului, pe lângă faptul că a fost îmbrăcată deosebit de frumos de parohul ei împreună cu credincioșii cu multe ramuri verzi, ca simbol al darurilor celor bogate ale Sfântului Duh, a fost împodobită și de numărul mare de credincioși care au participat la serviciul divin, venind să sărbătorească ziua de naștere a Bisericii noastre dreptmăritoare.

În cuvântul de învățătură rostit după momentul împărtășirii credincioșilor, Părintele Paroh Nicolae a vorbit celor prezenți despre importanța acestui mare praznic al Bisericii, în care serbăm constituirea Bisericii întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos și repunerea omului pe calea sfințeniei, arătând că îndată după pogorârea Duhului Sfânt, comunitatea creştină s-a constituit în jurul Tainei Euharistiei, săvârşită în amintirea morţii şi învierii Domnului, în ziua cea dintâi a săptămânii, Duminica.

De asemenea, Sfinția Sa a precizat credincioșilor că Biserica nu poate fi definită numai ca o comunitate care se adună în numele lui Hristos, ci identitatea Bisericii este de natură euharistică, subliniind importanța Tainei Euharistiei pentru viața Bisericii, care este Taina Bisericii şi a Împărăţiei.

Parohul Catedralei a arătat că Liturghia este o continuă transformare a vieţii noastre după modelul care este Iisus Hristos, Capul Ei, datorită puterii Duhului Sfânt care coboară la fiecare Sfântă Liturghie: „În Sfânta Liturghie trăim comuniunea noastră directă cu persoana Mântuitorului Hristos prin prezenţa reală a Duhului Sfânt, lucru pe care trebuie, după ce ieșim cu pace de la această întâlnire euharistică, să-l proclamăm în viața noastră de zi cu zi, fiecare la locul unde ne desfășurăm activitatea, ca niște adevărate mădulare ale lui Hristos. Fiecare din noi trebuie să mărturisească în viața comunitară Vestea cea Bună, căci fără această continuare a Liturghiei pe altarele inimilor noastre, Liturghia rămâne pe jumătate neterminată.

Cu atât mai mult, astăzi, iubiți credincioși, când întreaga lume zace înrobită de atâtea structuri demonice ale nedreptății, e necesar să fim alături de cei aflați în nevoie, frații și surorile noastre pentru care S-a jertfit Domnul nostru Iisus Hristos. Să petrecem cu toți într-o adevărată comuniune de persoane în iubire asemenea tainei supreme a existenței pe care o prăznuim întreaga creștinătate astăzi, Sfânta și de Viață Făcătoare Treime, Cea Care este structura supremei iubiri”, a susținut Prot. Mitr. Nicolae Cristov.

După Liturghie, Părintele Nicolae a săvârșit slujba Vecerniei pentru ziua de luni după Rusalii, în cadrul căreia a citit cele șapte rugăciuni „ale îngenuncherilor”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău, prieteni vechi ai acestei minunate comunități și ai părintelui paroh.

A consemnat: Serghei Crudu, teolog


Articole postate de același autor
3489

Poezia cu inspirație biblică transfigurează sufletul omului și îl ridică la rangul de lucrător cu Dumnezeu la frumuseţea lumii

Poezia cu tematică biblică este o adevărată comoară duhovnicească, menită să-i îmbogățească spiritual pe cei ce se dedică studiului și lecturii ei. Aceasta e o formă concretă de comunicare dintotdeauna a omului cu Dumnezeu, care reușește să transfigureze sufletul omului, ridicându-l pe poet sau cititor la rangul de împreună-lucrător cu Dumnezeu la frumuseţea lumii. Gheorghe […]