Trebuie să scrii pe o hârtiuță tot ceea ce te frământă, și tot ce ți-e rușine să spui, te bagi sub epitrahir și îi dai hârtiuța preotului ca să citească și îi spui atât:
„Nu mă întrebați nimic, pentru că mi-e jenă!”
Pentru că preotul, din ce au scris acolo, vă deduce ce trebuie să dezlege!
Am avut cazuri de genul ăsta și ca să încurajez și să stârpesc „prostia asta”, pentru că apare următorul lucru, în momentul în care ai o relație cu duhovnicul și te știi de multă vreme, se creează o mică familiaritate sufletească, și nu vrei să-și strice părerea despre tine… sau să te privească cu alți ochii..
Dar eu totdeauna le spun:
„Pentru nimicul ăsta ai stat atât încărcat?”
Și dacă au trecut de la înfăptuire 10 – 15 ani, nici nu mai dau canon, căci se prescrie, ca la avocat!
Nu țineți în voi lucrurile astea, pentru că nu zidesc sufletește și rămâneți încărcați. Poți să mori cu o povară din asta, și ați citit în Mântuirea Păcatelor și în Ușa Pocăinței, ca: „Orice păcat nespovedit pe pământ, rămâne nespovedit și nedezlegat în cer, la Dumnezeu!”
Toată lumea a desfrânat, și care-i treaba? De ce să-ți fie rușine?
Toată lumea, a greșit, a băut, a fumat.. dar eliberează-te să scapi!
Nu țineți lucrul ăsta în voi! E o prostie! Și ce dacă știe părintele?
„Da, părinte, atâta minte am avut atunci, atâta am putut face! Acum știu care e legea, toți am fost tineri!”
Marele Antonie Plămădeală, spunea așa:
„În momentul în care venea la mine un om cu probleme, și mai grele și mai apăsătoare.. și mai „periculoase” (așa folosea el termenul pentru abateri grave) Stam, și mă uitam și îl priveam, pe omul respectiv, și mă întrebam următorul lucru: Ce aș vrea eu să aud, dacă aș fi în locul lui? Și automat îmi venea să-l iert.”
Așa este și cu dumneavoastră!
Preotul și duhovnicul are rolul de a dezlega și a ierta, până obosește cu bucurie în suflet, pentru că mai găsim în popor urmele părerii de rău si ale pocăinței.. în inimile credincioșilor!!
