Cine va avea milă de noi, când noi înșine ne aruncâm într-o atât de mare sărăcie sufletească?

2571

Aud pe mulți spunând : “Când suntem în biserică și ascultăm predica, ne căim de păcatele noastre; dar, după ce plecăm , ajungem alții; focul râvnei ni se stinge. Ce să facem ca să nu se mai întâmple asta?”

Să vedem de unde vine! Din ce pricină se petrece în noi o schimbare atât de mare? Pricina o găsesc în aceea că nu ne ocupăm de ce trebuie și că avem legături cu oameni răi. N-ar trebui ca, după ce plecăm de la biserică, să ne ocupăm cu lucruri care n-au nici-o legătură cu biserica, ci, îndată ce ajungem acasă, să luăm Biblia, să chemăm în jurul nostru soția și copiii și să le împărtășim și lor cele spuse la biserică și numai după aceea să ne apucăm de treabă.

Dacă atunci când ieșim de la baie nu ne ducem în piață, ca nu cumva cei din piață să ne strice buna dispoziție ce-o avem în urma băii, cu mult mai mult trebuie să facem așa când ieșim de la biserică. Dar noi facem tocmai împotrivă. De aceea pierdem totul. Nu s-a întărit încă bine în sufletul nostru folosul celor spuse la predică, că furia cea mare a treburilor lumești se năpustește peste noi și târește cu ea toate cele auzite în biserică.

Ca să nu se întâmple asta, după ce pleci de la biserică, nu fă altă treabă mai de neapărată trebuință decât repetarea celor spuse în predică. Ar fi cu totul lipsit de judecată să dăm treburilor lumești cinci-șase zile pe săptămână, iar celor duhovnicești, nici măcar o zi, dar, mai bine spus, nici o mică parte din zi.

Uitați-vă la copii noștri! Nu citesc ei toată ziua lecțiile pe care le au de învățat? Așa să facem și noi! Altfel, nu ne va fi de niciun folos venirea la biserică, învățăturile, că pentru păstrarea celor spuse în predică nu ne dăm nici atâta silința câtă o dăm pentru aur și argint.

Cine va avea milă de noi, când noi suntem proprii noștrii dușmani, când noi înșine ne aruncâm într-o atât de mare sărăcie sufletească? Ca să nu se întâmple asta, să ne punem o lege de neîntrecut nouă, soțiilor noastre și copiilor noștri: să afierosim o zi întreagă din săptămâna predicii și celor auzite la biserică.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre familia creștină, Editura: Cuvântul Vieții, București 2015, p 28-29


Articole Asemănătoare
4006

Cum oare omul cel drept este nenorocit, iar cel rău plin de toate bunătăţile?

Când unii oameni văd pe cei buni, pe cei cu viaţa curată şi pe cei care trăiesc în dreptate, sugrumaţi de sărăcie, ameninţaţi, huliţi, abia câştigându-şi hrana de toate zilele, iar adesea macinaţi şi de boale lungi şi grele şi fără nici un sprijin, iar pe înşelători, pe păcătoşi şi pe cei răi, înconjuraţi de […]

Articole postate de același autor
3334

Când nu-l „înghiţi” pe aproapele tău…

Când stomacul nu mai poate să „digere” mâncărurile pe care le înghiţi, înseamnă că ai o problemă, eşti un om care suferă. Şi dacă îţi doreşti sănătatea, va trebui să te îngrijeşti să afli modul potrivit prin care să-ţi vindeci stomacul. Acelaşi lucru este valabil şi cu „stomacul” care se numeşte suflet. Când nu-l „înghiţi” pe aproapele tău, când, […]


Foto