Duminica Sfintei Cruci prăznuită la Biserica „Sf. Treime” din Lucașeuca, Orhei – pilon spre mântuire în mijlocul postului mare

3993

Duminica a III-a din Postul Mare este închinată Sfintei și de viață Făcătoarei Cruci. Sfânta Biserică a rânduit astfel ca, prăznuirea Sfintei Cruci să se facă la mijlocul Postului Mare, nu doar pentru faptul că Sfânta Cruce este o călăuză spre Învierea Domnului, ci mai cu seamă, pentru că ușurează nevoința postirii pentru credincioși.

De mângâierea ei nu sunt lipsiți nici cei care nu postesc cu post adevărat și nici cei care nu postesc, pentru că fiecare făptură omenească este chemată să alerge cu credință și cu dragoste către Sfânta Cruce, care pentru noi creștinii este scară către Cer.

În această zi frumoasă de duminică, la biserica cu hramul „Sfânta Treime” din satul Lucășeuca, raionul Orhei, s-a oficiat o frumoasă Liturghie la care au participat mulțime de enoriași din localitate, dar și fii duhovnicești ai părintelui paroh.

Serviciul divin a fost săvârșit de către părintele paroh, Prot. Mitr. Iulian Rață, care slujește la această biserică începând cu primăvara anului 2006.

În mijlocul mulțimii credincioșilor s-a aflat în această duminică Sfânta Cruce, cea care a fost împodobită frumos și pusă în mijlocul bisericii pentru închinare, ca cea care „a înflorit mântuirea noastră”.

Slujba divină din această duminică a fost una deosebită, întrucât la Dumnezeiasca Liturghie a Celui între Sfinți Părintelui nostru Ierarh Vasile cel Mare al Capadociei, la invitația Parohului bisericii au fost prezenți Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din capitală, dar și Pr. Diacon Victor Casian, care au împodobit prin glasurile, rugăciunile și cântările lor Liturghia Sf. Vasile cel Mare. 

Pe lângă frumoasele cântări ale Liturghiei au mai răsunat și imnele praznicale „Crucii Tale” și „Mântuiește Doamne” închinate Sfintei Cruci.

După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Iulian a ținut un cuvânt de învățătură, prin care a felicitat credincioșii cu marea sărbătoare a Sfintei Cruci, îndemnând ca și în continuare enoriașii să țină Sfântul și Marele Post cu vrednicie și folos duhovnicesc: „Duminica Sfintei Cruci – ne dă putere şi curaj spre a continua această perioadă de post şi rugăciune, pentru a ajunge cu sufletele şi trupurile curate la Sfânta Înviere a Mântuitorului Hristos. Cu toţii să ne asumăm purtarea Crucii, fiind încredinţaţi că nu numai prin puterea noastră o purtăm, ci Însuşi Hristos pune umărul şi o ia asupra Lui, atunci când noi ne poticnim. Mântuitorul Hristos poartă şi crucea noastră, şi „ne poartă chiar şi pe noi”.

A consemnat: Serghei CRUDU, teolog


Articole postate de același autor
1844

Adunarea trimestrială a preoților din Protopopiatul Râşcani

În data de 19 iunie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a avut loc adunarea preoților din cadrul protopopiatului Râşcani, convocată de către prot. mitr. Sveatoslav Ungureanu, protopopul bisericilor din această circumscripţie.  În cadrul adunării s-au abordat mai multe subiecte, printre care retrospectiva evenimentelor desfăşurate în perioada pascală. S-a discutat despre necesitatea […]