Ultima parte a Canonului Sf. Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală din Soroca

2305

În cea de-a patra zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca s-a citit a patra parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul Slujbei Pavecerniței cele Mari.

Pe tot parcursul slujbei, întreaga comunitate s-au afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a Împăratului Ceresc, cerând iertare pentru păcatele săvârșite din slăbiciuni și ispite, dar mai cerând pe lângă aceasta de la Mântuitor și întărire pentru o viață vrednică trăită cu evlavie.

La finalul slujbei, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură.

În cuvântul său, Preasfinția Sa a accentuat valoarea pocăinţei şi a apropierii de Dumnezeu, subliniată prin rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, care ritmează cele 250 de stihuri ale Canonului.

Întrucât este așezat chiar la începutul Postului Mare, scopul Canonului Sfântului Andrei Criteanul este de a-l ajuta pe om să intre în duhul autentic al postirii, iar acest duh să-l călăuzească în călătoria duhovnicească spre Învierea lui Hristos.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
2468

Duminica Fiului Risipitor la Catedrala Episcopală din Soroca

PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat în Duminica Fiului Risipitor Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. După slujbă, Episcopul Sorocii, a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală de la Luca 15, 11-32, ce istoriseşte Pilda […]

Articole postate de același autor
191

PS Siluan, Episcopul Orheiului, a participat la Ședința anuală a Managerilor Instituțiilor de Învățământ din raionul Orhei

 Joi, 20 decembrie 2018, PS Siluan, Episcopul Orheiului a participat la Ședința anuală de totalizare și de stabilire a direcțiilor prioritare în învățământ pentru anul 2019, a Managerilor Instituțiilor de Învățământ din raionul Orhei. Întâlnirea s-a desfășurat în incinta I. P. Liceul Teoretic „I. L. Caragiale” din orașul Orhei. La această frumoasă întrunire au participat: […]