O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe:
– Ia spune, soră Tincuţa, ce-ai mai păţit?
– Părinte, mărunţişuri din astea. Eu stau, precum ştiţi, cu soacra mea în casă şi cele mai multe păcate le fac din cauza ei.
Am minţit, părinte; să vedeţi cum. Într-o zi a venit o vecină şi a întrebat de soacră-mea. Voia să-i ceară un ciur de mălai, iar eu i-am spus că nu e acasă, căci asta bătrână o face pe milostiva şi dă din ale noastre. N-avem nici noi părinte. Aşa că, din cauza ei am minţit.
– Înţeleg, zise părintele. Altceva?
– Părinte, m-am certat cu soţul, tot din cauza ei. Zice că bărbatul meu este şi băiatul ei şi că trebuie s-o mai ajute şi pe ea. Dar are pensie de la CAP, baba. E şmecheră, vrea să dea de pomană la toţi puturoşii.
– Altceva, soră?
– Părinte, m-am mâniat, dar tot din cauza soacrei mele. Dimineaţa târăşte picioarele pe bătătură, de nu mai pot să dorm. Zice că se duce să dea de mâncare la păsări. Într-o dimineaţă n-am mai răbdat şi am făcut-o cu ouă şi cu oţet, de m-au auzit şi vecinii. Şi multe alte păcate am făcut, părinte, din cauza ei.
Pentru toate câte v-am spus, părinte, vă rog să mă dezlegaţi şi să-mi rânduiţi canon.
– N-am cum, soră Tincuţa. Nu pot să-ţi dau nici canon, nici să te dezleg de păcate, pentru că toate păcatele spuse sunt ale soacrei dumitale. De aceea te rog să te duci acasă şi să-i spui soacrei să vină s-o dezleg de păcatele făcute, să-i dau canon şi cred că o s-o şi împărtăşesc, pentru că e bătrână şi ca mâine scăpaţi de ea. Iar dumneata vii altădată, când te-o mustra conştiinţa pentru păcatele proprii.
Dacă i se potriveşte şi altei „Tincuţe” istorioara aceasta, o rog să nu se supere şi să nu se mânie… din cauza mea, care mai rău ca o soacră vă tot pisez cu poveşti din astea…
