Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi. (Luca 6, 27)
Unii oameni s-au obişnuit să osândească vremurile noastre şi să mustre neputinciosul neam omenesc, zicând: „Astăzi nu mai există printre oameni făcătorii de minuni care erau înainte!” Nu este adevărat! Dacă doriţi, vă voi arăta că şi astăzi există printre oameni făcători de minuni; numai să ascultaţi ce vă voi spune: oricine iubeşte pe vrăjmaşul său este un făcător de minuni. Auziţi, oare, când vă spun că oricine îşi iubeşte vrăjmaşii este făcător de minuni? Iar acesta este un adevăr şi îl voi dovedi cu dumnezeiasca Scriptură şi cu Sfinţii Părinţi.
Ce este o minune? Minune se numeşte ceea ce este mai presus de fire; căci ceea ce este după fire, nu este minunat, de lucrul acela nu se miră nimeni şi pe acela nimeni nu îl numeşte minune; însă dacă ceva anume întrece puterea firii, atunci aceasta este o minune adevărată. Nu este minune faptul că focul, care a ieşit din cuptorul din Babilon, i-a ars pe slujitorii caldei ce se aflau lângă el; căci focului îi este specific să ardă şi este firesc ca oamenii să fie arşi de foc; minune este faptul că focul nu a putut să îi atingă pe cei trei tineri care se aflau înăuntrul cuptorului şi să îi mistuie. Nu este minune dacă cineva îi iubeşte pe cei ce îl iubesc pe el, căci acest lucru este firesc; însă este minune dacă cineva îl iubeşte pe vrăjmaşul său, căci acest lucru este mai presus de fire. În realitate, omul, prin natura lui păcătoasă, nu îndură jignirile – oricine poate vedea aceasta atât în sine însuşi cât şi în ceilalţi. Uneori i-ar părea mai bine să moară decât să îndure o jignire din partea cuiva. Dacă pentru noi este firesc să nu ne iubim vrăjmaşii, atunci nu reiese tocmai de aici că iubirea pentru vrăjmaşi este un lucru mai presus de fire, minunat, şi de aceea cel ce îi iubeşte pe vrăjmaşii săi este, într-adevăr, făcător de minuni.
Din Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Egumenița, Galați, p. 51