Actualitate

Rugăciune sublimă la Mănăstirea Sireți

3302

În seara zilei de luni, 24 iulie, mulțime de credincioși și sobor de slujitori și-au dat întâlnire la Mănăstirea Sireți.

După slujba Privegherii a urmat Sfânta Liturghie la miez de noapte, oficiată în frunte cu PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan.

Credincioșii veniți de prin parohii au rămas profund impresionați de liniștea, armonia și atmosfera din jur. Aveai impresia că nu ești în lumea aceasta. Cântau atât de dulce măicuțe și copii, dar și poporul intona principalele cântări.

Deși slujba e obositoare, petrecând în biserică până în zori, i-a odihnit pe toți lăuntric. Rugăciunea de noapte este mai sublimă, mai dulce, mai fierbinte. Asta au simțit-o și mai mulți tineri din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși poposiți la sfânta mănăstire.

”Se așterne o liniște și te simți atât de fericită. Cât de scumpe sunt aceste rugăciuni făcute din suflet și pentru suflet. Uiți de griji, de probleme, depășești stresul vieții cotidiene și ai impresia că dobândești niște aripi, fiind gata să te rupi de cele trecătoare. Probabil, e o pregustare a ceea ce vom trăi în lumea cealaltă...”, ne- măsrturisit tânăra Mariana Țurcanu, venită să se roage pentru întreaga sa familie.

Părintele episcop a rostit un cuvânt de învățătură despre rolul Maicii Domnului în cultul creștin, dar și în viața fiecărui credincios, referindu-se la chipul ei făcător de minuni ”Prodromița”.

O veche copie a acestei icoane se păstrează cu mare sfințenie în această mănăstire, iar ziua prăznuirii icoanei este cu slujbă de noapte.

”Încercăm să ne ostenim și noi, de dragul Maicii Domnului, prin această sfințenie - ”Prodromița”, care adună tot mai multă lume, cerându-i Împărătesei Cerești să ne mângâie ca o mamă duhovnicească”, ne-a spus părintele arhimandrit Porfirie, starețul sfântului așezământ.

O Fecioară, Maică Sfântă, roagă-te pentru noi!

Pr. Octavian Moșin


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
2263

Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala episcopală din Soroca

În Duminica a XXV-a după Cincizecime (a Vindecării femeii gârbove), PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. După citirea Evangheliei, PS Episcop IOAN a explicat pericopa duminicală care ne prezintă vindecarea unei femei gârbove, de optsprezece ani. „Iubiţi […]

Articole postate de același autor
3824

În cea de-a patra zi din prima săptămână a Postului Mare, ÎPS Mitropolit Vladimir a citit Canonul Sf. Andrei Criteanul

În joia din prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala mitropolitană din Capitală au răsunat din nou clopotele, chemând creștinii la rugăciunea pocăinței. În această ultimă zi de citire a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, săvârșit de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și slujitorii Catedralei în cadrul Slujbei Pavecerniţei Mari, numeroși creștini au venit, să pună început […]