Există cazuri în care și astăzi se îngăduie avortul (violu, incestul, pericol pentru sănătatea femeii etc.) Acest fel de avorturi se îngăduie moral, bisericește?
Nu, sub nici un motiv. Și pentru aceste cazuri s-au semnalat împotriviri, dar din păcate au fost foarte mici și slabe. Poate că deoarece întâmplările de mai sus sunt foarte rare, sau poate pentru că se consideră că aici avem de-a face cu ucideri, însă cu ucideri cu circumstanțe atenuate. Din punctul de vedere al moralei creștine, nici un caz, nu ingăduie avorturile.
Cea care a fost victima a unui viol, de pildă , dacă crede în Hristos , nu va ucide embrionul. Îl va ține. Iar în Ziua judecății se va prezenta cu copilul ei înaintea Domnului și Îi va spune: „Doamne , pentru dragostea Ta eu am ținut acest copil. Pentru cuvintele buzelor Tale eu căi aspre am păzit. N-am băgat în seamă ”bârfele ”, comentarile, jîgnirele, batjocoră, înjosire publica. La înfricoșătoare suferință a silirii nu m-am împotrevit prin a răbda toate situațiile dureroase ce le creează nașterea unui copil în afara casătoriei și mai ales a celui din viol…
Deci vezi smereniea mea și osteneala mea și-mi iartă toate păcatele mele. Dar oare Domnul ce va spune ? Să nu vă mirați fraților ! Cunună de mucenic va pune pe capul ei! Ați uitat pe Sfânta Teodora ? De ce Teodora este sfînta și se cinstește și se slăvește ? ( Pomenirea ei se prăznuește la 11 septembrie). Pentru o faptă asemănătoare. Preschimbată în bărbat, se nevoia înlăuntru unei mănăstiri de călugări cu numele Teodor. Clevetită de o femeie ticăloasa că ar fi lăsat-o însărcinată, ea a răbdat cu bărbăție clevetirea. Când s-a născut pruncul, l-a luat ca să-l creasca locuind într-o oarecare colibă dinafara mănăstirii, unde și îndura zilnic jigniri și smeriri de nedescris.
Descoperirea nevinovăției ei s-a făcut în ziua morții ei. Atunci au văzut că este femeie și nu bărbat…Desigur , ar fi fost ușor și fără nici o ”avarie” morală să zdrobrască într-o clipa clevetirea. (Atunci însă ar fi fost o oarecare Teodora și nu Sfânta Teodora). A preferat s-o suporte ca să se învrednicească fericirii rostirii de Domnul. Cu atât mai mult Tânăra creștină va suferi chinurile provenite din păstrarea rodului siluirii ei, deoarece ca să le evite ar trebui să săvărșeasca ucidere de om . Va răbda și se va încununa.
Sau credem, sau nu credem. Credința care nu te coastă nimic, are valoare oare? Merg mai departe: Dacă fapta uciderii embrionului este dreaptă, deoarece e posibil să se nască cu defecte, atunci de ce să nu ucidem și copiii care au dobăndit mai tîrziu defecte din pricina bolilor și accidentilor ? Să restabilim așadar keada vechilor spartani. De ce să nu ucidem și pe bătrâni care , de o pildă, suferă de demență ? Ce fel de criterii sunt acestea? Se va spune , desigur, că embrionul nu este încă om. Dar cînd se face om ? Care este ”clipa magică”, cum este numită , în care ”pasta” cărnoasă se preaschimbă în om ? Unii spun că la intervalul de 12 săptămâni după zămislire , adică în a 85-a zi . Dar în care ceas al acestei zile? De dimineață? De amiază? De seară? La miezul nopții? Dar de ce nu este în a 84-a zi? Sau în a 83-a ? Ce lucru mare și important se întâmplă de la o clipă la alta, de la o oră la alta sau de la un miez de noapte la celălalt ?
Împotriva acestui Babilon, cât de clară și înțeleaptă este poziția Bisericii noastre: Avem om din clipa zămăslării! Și, prin urmare, avem ucidere de om oricând s-ar face avortul. Am spus că există un caz și singurul în care jertfirea embrionului se poate tolera ca un rău necesar, cum ar fi , de pildă, uciderea în legitimă apărare. Asta se întâmplă atunci când există dilema: Viața mamei sau viața embrionului ? Adică atunci nașterea embrionului are, ca rezultat inevitalil, dupa datele medicinii omenești , moartea mamei. Dar și în acest caz foarte rar , cuvântul îl va avea numai și în mod exclusiv cea însărcinată. Ea și nimemi altul. I se va supune adevărul și va fi invitată să hotărască. Cunosc 2-3 de astfel de cazuri. Aceste femei purtând în lucrare, fără să aibă habar, cuvintele Domnului : ”Mai mare dragostea ca aceasta nimeni nu are , ca să-și pună sufletul său pentru prietenii (adică cei dragi ai) săi”, au spus medicilor :” Doctore , salvează-mi copilul. Pe mine lasă-mă să mă jertvesc”. Și rezultatul : S-au izbăvit și mamele și copii! Dar și dacă mor, cine se îndoiește că o astfel de faptă, plină de atâta devotament și jertfire de sine , o faptă plină de atâta măreție sufletească și morală , nu le va asigura fericirea nesfârșită a Împărăției celei neînserate a Domnului nostru ? Fraților pentru noi nu se termină toate aici ! Să nu uităm niciodată lucrul acesta.
Din Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Familiei ortodoxe cu smerita dragoste, Editura: Evanghelismos