Actualitate

Un gând smerit face ca Harul lui Dumnezeu să lucreze de îndată

5601

Am rămas impresionat cum un gând smerit face ca Harul lui Dumnezeu să acţioneze de îndată. A venit odată la Colibă o pisică străină. Sărmana, cred că mâncase ceva care i-a făcut rău şi cerea ajutor. Se zvârcolea de durere şi sărea precum caracatiţa când este lovită. …Mi-era milă că o vedeam în starea asta, dar nu puteam să fac nimic. O însemnam cu semnul Sfintei Cruci, dar nimic; o însemnam din nou, tot nimic. „Bre, netrebnicule, mi-am spus atunci în sinea mea, vezi în ce hal eşti? De atâţia ani eşti călugăr şi nici o pisică nu poţi să ajuţi!”.

De îndată ce m-am prihănit pe mine însumi, de unde pisica trăgea să moară, dintr-odată şi-a revenit. A venit lângă mine şi a început să-mi lingă picioarele şi să facă bucuroasă nişte tumbe frumoase… Ce putere are smerenia! De aceea spune: „Întru smerenia noastră, ne-a pomenit pe noi Domnul!” (Psalm 135, 23).

Am observat că un gând smerit îl face pe om să strălucească. Când omul îşi ia greşeala în întregime asupra sa, este scăldat de Harul lui  Dumnezeu. Zilele trecute a venit la Colibă un medic cu mulţi copii care mi-a spus: „Părinte, sunt foarte mândru şi aceasta se face pricină ca şi copiii mei să facă neorânduieli”. Şi aceasta o spunea în faţa copiilor săi şi ochii lui erau scăldaţi în lacrimi, dar chipul îi strălucea.

Acelaşi lu­cru l-am observat acum câteva zile şi aici. Au venit câteva surori să discutăm. Am discutat diferite lucruri şi am fost nevoit să le mustru cu asprime. Una din­ tre ele nu s-a folosit deloc; rece a venit, rece a plecat. Spunea cu de-amănuntul toate cusururile celorlalţi.

Vezi, cine nu lucrează asupra lui însuşi are această…„harismă”! Pe cealaltă atât de mult au mişcat-o cuvin­tele mele, încât a început să plângă. S-a smerit, dar apoi chipul ei strălucea. Vedeţi ce face un gând smerit cu zdrobire de inimă? Toate cusururile dispar îndată, omul se pune în rânduială şi chipul său străluceşte; în timp ce un gând de mândrie sau de hulă, îl întunecă.

Un gând smerit pe care şi-l aduce omul pentru o clipă îi înalţă duhovniceşte sufletul mai mult decât ani de zile de nevoinţe mai presus de fire.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Ed. Evanghelismos, 2007, p. 169-170


Articole Asemănătoare
4384

Milostenia este primită când o faci cu blândeţe

Milostenia este primită când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Cor. 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un […]

Articole postate de același autor
4256

A fi sau a nu fi căldicel

Să zicem că el era Mircea şi ea era Ana. Şi erau căsătoriţi de vreo 4 ani. Şi aveau doi copii. Mircea era…căldicel. După facultate, se înscrisese la Teologie. Făcuse un an, timp în care Ana îi scrise temele şi îl împinsese de la spate mereu. Într-un final, renunaţase (mai precis a fost exmatriculat). Avea […]