Actualitate

Concurs de cunoştinţe religioase pentru copii ”În lumea credinței”

2426

Liceul Teoretic din satul Costeşti, r-nul Ialoveni, a găzduit în cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox, cea de-a doua ediţie a Concursului de cunoştinţe religioase pentru copii, intitulat ”În lumea credinței”.

La concurs au participat 174 elevi, atât din clasele primare, cât și din cele gimnaziale. Elevii au fost apreciaţi pentru lucrările prezentate, preocuparea pentru studiu, capacitatea de analiză şi sinteză, utilizarea terminologiei şi simbolisticii religioase.

Concursul şi-a propus ca obiective formarea virtuţilor creştine şi consolidarea deprinderilor de comportament religios-moral, încadrarea elevilor în viaţa socială şi bisericească, dar şi aprecierea cunoştintelor şi a aptitudinilor legate de cunoaşterea şi iubirea de Dumnezeu.

În urma evenimentului, cei mai buni elevi vor primi diplome de participare, cărţi de rugăciune, premii şi vor putea participa la pelerinaje atât în ţara noastră, cât şi peste hotarele ei, pentru a li se răsplătiţi efortul depus.

Concursul reprezintă o competiţie de cunoştinţe religioase, care contribuie la îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe religioase ale copiilor, iar implicarea tinerilor nădăjduim să le fie spre o apropiere de Dumnezeu şi o viaţa creştină. Ne bucurăm de participarea unui număr mare de copii la acest eveniment, sprerând că vor putea folosi cunoştinţele şi deprinderile în viaţa de zi cu zi, căci religia nu cuprinde doar dogme şi teorii morale, ci implică şi o trăire autentică, dar şi bucuria şi ancorarea nădejdii în Dumnezeu.

Diaconul Ioan Scutaru

 


Articole Asemănătoare
2786

Cinstirea sfintelor icoane în cultul creştin – Simpozion în Săptămâna Tineretului Ortodox la Facultatea de Litere, USM

A devenit deja o bună tradiţie ca în preajma Învierii Domnului, Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova să găzduiască Simpozionul „Mergând spre Înviere”, care adună profesori, studenţi, masteranzi şi oameni de bună credinţă, dornici de a sorbi mai mult din cele sfinte. Iniţiativa acestei activităţi aparţine dnei Irina Condrea, prof. univ. dr. hab, […]

Articole postate de același autor
805

Cântăreţul bisericesc Serghie Grosu – martirizat în temnițele comuniste

Cântăreţul bisericesc Serghie Grosu s-a născut la 6 octombrie 1890 în satul Molovata, jud. Tiraspol. Era descendent dintr-o famile de preoți. Tatăl său, Dimitrie Grosu era preot la biserica din Molovata, transferat în 1901 la biserica din Mahala, suburbia oraşului Dubăsari. Bunicul, Constantin Grosu, la mijlocul sec. al XIX-lea era paroh la biserica din satul Micăuți, […]