Actualitate

Din clipa în care ne întoarcem la Dumnezeu, începe un proces de tămăduire fundamentală

43

El ne tămăduieşte sufletul din orice boală dându-i energii noi, luminându–l cu o lumină neînserată. Experienţa străveche a vieţii în Biserică a dovedit fără greş faptul că pentru rugăciune, adică pentru Dumnezeu, nici o boală a duhului nu este incurabilă.

Putem să ne naştem în cele mai nefavorabile împrejurări. Putem creşte în medii ignorante, dure şi chiar criminale, putem să fim atraşi de exemplele de vieţuire generale din jurul nostru. Putem suferi orice fel de lipsuri, ocări, pierderi. Putem fi diformi din naştere şi putem şti ce înseamnă a fi dispreţuiţi, răniţi, respinşi.

Tot ceea ce e nenorocire în lumea de astăzi îşi poate lăsa amprenta asupra noastră. Dar, din clipa în care ne întoarcem la Dumnezeu, din clipa în care ne-am hotărât să urmăm poruncile Lui, începe un proces de tămăduire fundamentală. Şi nu numai că suntem vindecaţi de rănile sau patimile noastre, dar chiar şi înfăţişarea noastră exterioară se poate schimba. Acest lucru s-a întâmplat adeseori la Sfântul Munte. Soseau oameni zdrobiţi şi reduşi la o stare jalnică de mulţi ani de vieţuire depravată, însă, după o scurtă perioadă de adâncă pocăinţă, feţele lor deveneau plăcute la vedere, vocile lor se schimbau, se mişcau diferit şi duhul strălucea luminos înăuntrul lor.

Extras din Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea, experiența Vieții Veșnice, Editura Pelerinul, p. 59-60


Articole Asemănătoare
74

M-a biruit păcatul și nu pot să mă abțin!…

A căzut leprosul înaintea Domnului, rugându-se: ,,Doamne! Dacă voiești, poți să mă curățești”. Domnul a zis: ,,Voiesc, fii curățat. Și îndată s-a dus lepra de pe el”. Așișderea și lepra duhovnicească, de orice fel ar fi ea, piere îndată ce omul cade la Domnul cu credință, pocăință și mărturisire – cu adevărat piere și își […]

Articole postate de același autor
1

Orice clipă a vieţii noastre este un prilej de rugăciune

Fie­care cuvânt al Bisericii este un mărgăritar fără de preţ pe care, dacă ajungem să-l înțelegem, cum se întâm­plă câteodată, învie cugetul şi ne umple inima de o trăire care ne schimbă pentru totdeauna. Deci, să fim atenţi la fiecare cuvânt al Sfintei Liturghii, la fiecare cuvânt ce se citeşte în Biserică, şi fiecare cuvânt […]