Sunt mulți oameni care se agață de amintirile păcatelor trecute, menținând vinovăția și rușinea, retrăind lucruri mărturisite demult, ca și cum s-ar fi întămplat ieri. Se luptă cu regrete, adesea revizitând rușinea ca și cum ar fi arheologi, săpând după artefacte istorice care trebuie conservate.
Nu este cazul cu Dumnezeu, căci pe El nu-L interesează trecutul nostru, ci viitorul nostru. Păcatele mărturisite sunt considerate nimic, căci Dumnezeu privește cu interes la inima schimbată care a fost înnoită prin pocăință. Dumnezeu privește la viitorul nostru, căci mila Lui iubitoare este peste omul care și-a mărturisit păcatul, iar acel păcat este considerat nimic. Pe Dumnezeu îl interesează ce facem cu viitorul nostru, și ca un Tată Iubitor găsește plăcere în pașii pe care îi facem în călătoria către El.
Pentru noi, să privim înapoi înseamnă să respingem chiar rolul spovedaniei, căci, dacă ne agățăm de regrete trecute, respingem chiar însemnătatea pocăinței, care înseamnă o schimbare a inimii și luarea unei direcții care privește viitorul.
Schimbarea nu este ceva ce se petrece într-o clipă, ci este o călătorie către sfințenie. Atâta timp cât privim spre viitor cu nădejde, schimbarea inimii continuă și trecutul nostru devine doar o amintire atenuată. Trebuie să trăim o viață de pocăință, nu regret.
Dumnezeu vine în viețile noastre la invitația noastră. Când deschidem ușile inimii noastre pe dinăuntru, Dumnezeu răspunde. Domnul nu forțează intrarea în inima noastră, ci vine când este invitat. În momentul când ne căim pentru păcat și ne încredințăm lui Dumnezeu, El intră în moduri la care niciodată nu am visat că ar fi posibile.
Traducere: Denisa Borza
Sursa: www.pravmir.com
