Ortodocșii americani au organizat un Marș pentru viață online și au scris o slujbă pentru victimele avortului

1556

Ortodocșii americani au organizat joia trecută, în mediul online, propriul Marș pentru viață. Anul aceasta, în America a fost publicat și textul unei slujbe ortodoxe de rugăciune pentru victimele avortului.

Principalii vorbitori ai evenimentului, care au participat de la distanță, au fost dr. Ana Iltis, profesor la Institutul Teologic Sf. Vladimir și directoarea Centrului de Bioetică al Universității Wake Forest, și trei reprezentanți ai organizațiilor pro-viață ale laicatului ortodox.

Inițiativa organizării Marșului pentru viață online al credincioșilor ortodocși a venit după ce organizatorii tradiționalului Marș pentru viață de la Washington, la care participau de obicei și ortodocșii, a fost mutat exclusiv online pentru prima dată în istorie, desfășurându-se în cursul zilei de vineri.

Manifestarea ortodocșilor a fost precedată de o rugăciune oficiată de Mitropolitul Tihon al Bisericii Ortodoxe a Americii la Capela „Sf. Trei Ierarhi” a Institutului Teologic Ortodox Sf. Vladimir (SVOTS) din New York și transmisă în direct în cadrul evenimentului online.

„Mii de mici fapte care schimbă inimi”

„Sfârșitul fiecărei vieți este o tragedie, dar Dumnezeu vrea ca oamenii «viață să aibă și din belșug să aibă» (Ioan 10, 10)”, a spus mitropolitul după slujbă. „Participăm la marș pentru a le vorbi despre viață bărbaților și femeilor din guvern. Celor care fac dreptate în popor, pentru a pune capăt morții”.

„Dar suntem gata să iubim mila la fel de mult ca dreptatea? Nu trebuie decât să ne uităm cât ne-am străduit anul trecut pentru a-i proteja în pandemie pe cei mai vulnerabili”, a continuat ierarhul. „Suntem, oare, la fel de dornici să ne străduim să reducem victimele altui flagel?”

„Nu putem controla distrugerea produsă de decizia de a avorta. Dar putem deveni oamenii despre care familia și cei dragi știu cu siguranță că îi vor iubi și sprijini într-o astfel de situație. Nu putem lua decizia în locul lor, dar îi putem ajuta să ia mai ușor decizia corectă.”

Mitropolitul a făcut apel la credincioși să coopereze pentru a oferi soluții concrete în acest scop: centre de sprijin în criza de sarcină, agenții de adopție, organizații de sprijin pentru femei. „Ele caută de fapt alternative. Să fim noi cei care le oferă”, a spus ierarhul american.

El le-a mai cerut credincioșilor să încurajeze tații tineri care se tem să-și asume responsabilitatea, pentru ca ei să nu preseze mamele să avorteze ca o cale aparent simplă de ieșire din criza de sarcină.

„Fiți cei pe care cei din jur se pot baza că-i veți ajuta și le veți fi alături dacă se confruntă cu o sarcină neașteptată. Prin mii de mici fapte de sprijin și milostenie se vor schimba inimile și curentul de opinie”, a mai spus Mitropolitul Tihon.

„Oricât de puternice ar fi cuvintele noastre, acțiunile au o putere și mai mare.”

Textul slujbei pentru victimele avortului

De câțiva ani, în Biserica Ortodoxă a Americii a fost instituită o Duminică pentru Sacralitatea Vieții, când se înalță rugăciuni pentru victimele avortului și pentru cei care se străduiesc să salveze vieți de copii și să le sprijine pe mame să aleagă viața.

A fost conceput textul unei slujbe în acest scop, la care sunt pomenite și victimele avortului: în română aici; în engleză aici.

Mișcarea pentru viață din SUA

Marșul pentru viață de la Washington se organizează an de an, neîntrerupt, în ianuarie, de aproape patru decenii, pentru a marca data legalizării avortului la cerere în SUA (22 ianuarie 1973). Mișcarea cere protecția vieții copiilor nenăscuți și sprijin pentru femei. În această țară, avortul este permis din orice motiv și în orice stadiu al sarcinii, până înainte de naștere.

Mișcarea s-a internaționalizat, evenimentul fiind organizat din America de Sud și până în Japonia. În 24 ianuarie s-a desfășurat, fizic și online, a 17-a ediție a Marșului pentru viață 2021 de la Paris.

Avortul în SUA

Rata avortului înregistrează în SUA o puternică tendință descrescătoare, apropiindu-se pentru prima dată de nivelul dinaintea legalizării acestuia (1973). Sondajele arată că majoritatea americanilor nu susțin avortul și finanțarea lui din bani publici.

Mișcarea pro-viață din SUA a înființat numeroase centre de sprijin pentru femeile care se gândesc să apeleze la avort în lipsa unei mâini întinse. Acestea sunt de trei ori mai numeroase decât clinicile de avort din această țară.

 

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
2102

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir: „Să ne unim forţele pentru a reface Centrul Social pentru copii, adolescenți și adulți ”Față către față” din Dumbrava

Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori! Cu tristețe am aflat despre incendiul care s-a întâmplat la Biserica „Sfântul Ierarh Petru Movilă” din localitatea Dumbrava, municipiul Chișinău, al cărei paroh este părintele Octavian Moșin. Incendiul devastator de ieri, 11 iunie, a distrus în proporție de 50% clădirea Centrului Social pentru copii, adolescenți și adulți ”Față către […]