Un preot de ţară a construit în satul său o biserica mare, pentru că cea veche era foarte mică şi nu încăpeau în ea decât puţini credincioşi. Între timp, părintele întrase la doctorat şi îşi împărţea timpul între slujbe, studiu şi supravegherea lucrărilor de construcţie. Când biserica din sat a fost gata, episcopul i-a propus să se ocupe de zidirea unei biserici în oraş, foarte aproape de catedrală. Fiind un bun gospodar, preotul a primit această propunere. Datorită priceperii sale şi hărniciei lucrătorilor, în mai puţin de un an a două biserică a fost ridicată. Aşa cum era de aşteptat, preotul a fost mutat de episcop la oraş, ca preot paroh al noii biserici despre a cărei frumuseţe se dusese vestea.
Fiind aşezată în centrul oraşului, noua biserică era plină de credincioşi. Mulţi erau atraşi de predicile părintelui, care avea o cultură vastă. Dar, de când îşi luase doctoratul, în inima acestuia se înfiripase mândria. Când veneau la el credincioşi din vechea sa parohie, nu le dădea atenţie. I se părea ca este prea deştept pentru a sta de vorba cu ei şi că nu avea de ce să îşi risipească vremea cu discuţii banale.
La un moment dat, la biserică a venit însuşi Hristos în chipul unui ţăran.
– Ce vrei, omule? Vrei nişte bani? l-a întrebat părintele, grăbit, băgând mâna în buzunar.
– Nu, părinte, nu vreau bani. Vreau să stau de vorbă cu dumneavoastră.
– Sunt ocupat, nu am timp astăzi, răspunse parintele.
– Vă rog mult, părinte, am venit de departe.
– Stai şi aşteaptă. Poate ca până la urma o să îmi găsesc cinci minute şi pentru tine.
Hristos a rămas să aştepte. Timpul trecea, dar părintele se ocupa numai de alţii. A venit primarul, a stat cu el. A venit un colonel, a stat cu el. A venit un doctor, a stat şi cu acesta. La ţăran nici nu se uita. Până la urma a venit un taxi şi o femeie fardată strident l-a luat pe părinte să-i facă sfeştanie. Părintele a plecat, prefăcându-se că nu îl vede pe Cel care arăta ca un ţăran.
Ramas în biserică numai cu paracliserul, Hristos i-a spus:
– Sa îi zici preotului că pentru râvna lui de a ridica biserici, o sa îi dau multa slavă pe lumea aceasta. O să aibă tot ce îşi doreşte. Pentru cunoaşterea pe care a dobândit-o în studiile lui înalte va fi laudat şi de credincioşi şi de necredincioşi. Dar pentru ca nu a vrut să stea de vorbă cu Mine aici, nu va ajunge în Împărăţia Mea.
Si, zicând acestea, s-a făcut nevăzut.
Extras din
Danion Vasile, Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004, p.132
