Actualitate

Totul este cu putinţă celui ce crede

553

Totul este cu putinţă celui ce crede. Prin cuvân­tul „totul" trebuie să înțelegem şi aceea că cineva, mai slab credincios, poate fi mântuit prin credinţa altuia, acelui ce are trecere la Dumnezeu. Rugăciu­nea cu smerenie în dreapta credinţă, nădejdea şi dragostea străbat cerurile. Însuşi Apostolul Pavel vorbeşte de spre aceasta, zicând: „El Care pe însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?" (Romani 8, 32).

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuind acest verset al Apostolului, zice: „Dacă Dumnezeu ne-a dat pe însuşi Fiul Său, şi nu numai că L-a dat, ci încă morţii L-a dat, cum putem noi să ne îndoim despre celelalte, după ce am primit pe însuşi Domnul? Acesta este argumentul cel mai sigur pentru a dovedi că toată rugăciunea credincioşilor, cu atât mai mult dacă ea este după voia lui Dumnezeu, va fi ascultată de Părintele nostru ceresc".

Din Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 208-209


Articole Asemănătoare
141

În inimă are loc cea mai mare luptă a nevoitorului creştin

Sfântul Talasie Libianul îşi exprimă convingerea că inima bună nutreşte gânduri bune, „căci precum este comoara ei, aşa sunt şi gândurile ei”. Faptul că atât gândurile bune, cât şi cele rele pornesc din inimă, nu înseamnă că harul dumnezeiesc şi satana se află în ea în acelaşi timp. Sfântul Diadoh al Foticeei precizează acest lucru: „E drept că inima […]

Articole postate de același autor
138

Să nu luăm seama la ce zice lumea

Un creștin pune mâna pe stele. Și mai mult, sfinții spun că un om smerit mută astrele. Asta-i totul! Când te smerești cu adevărat, ești un Dumnezeu și gata. Nu se poate, oameni buni, fără smerenie! Cu nici un chip! Nici să despici socotelile cele mai de școală primară. Acolo unde nu-i Hristos, este o […]