Manifestarea iubirii bărbatului faţă de femeia sa

176

Vom nota câteva din sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Să-i spui cuvinte de dragoste:… Eu, dintre toate lucrurile, mai mult cinstesc iubirea ta şi nimic nu-mi este atât de chinuitor şi neplăcut pe cât a mă afla undeva departe de tine. Şi dacă ar trebui să le pierd pe toate, şi dacă aş fi în cele mai mari primejdii, orice lucru aş păţi, toate le pot suferi şi purta câtă vreme tu îmi eşti bine. Şi copiii atunci îmi sunt doriţi, când tu ne arăţi dragoste…

Poate că ea îţi va spune cândva: Niciodată până acum nu am cheltuit din ale tale, le am încă pe ale mele, pe care mi le-au dăruit părinţii mei. Atunci tu să-i spui: Ce spui, buna mea soţie? Tu le ai încă pe ale tale? Care cuvânt poate să fie mai urât decât acesta? Nu mai ai trup care să fie al tău şi ai bani? Nu mai suntem două trupuri după nuntă, ci am devenit unul.

Nu avem două averi, ci una. Toate sunt ale tale şi eu sunt al tău, fata mea. Aceasta mă sfătuieşte Apostolul Pavel spunând că bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Şi dacă eu nu am stăpânire asupra trupului meu, ci tu, cu cât mai mult banii sunt ai tăi! Niciodată să nu-i vorbeşti într-un mod banal, ci cu prietenie, cu respect şi multă dragoste.

Să o preţuieşti şi nu se va afla în ea nevoia de a căuta preţuire de la alţii… Să o cinsteşti mai mult decât orice şi oricine, pentru toate, pentru frumuseţe, pentru înţelepciunea ei, şi să o lauzi. Să faci vădit faptul că îţi place compania ei şi că preferi să rămâi acasă, ca să fii împreună cu ea, decât să ieşi în piaţă. Dintre toţi prietenii să o preferi pe ea, iar pe copiii pe care ţi i-a dăruit tot din pricina ei să-i iubeşti.”

Extras din Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, p. 129-130


Articole Asemănătoare
7041

Doamne pune strajă gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele…

O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse unui părinte îmbunătăţit de bărbatul ei, zicând: – Părinte, bărbatul meu este aşa de ursuz şi arţăgos, că nu mai pot să-l suport. Tot timpul ne certăm şi nu ştiu cum să fac ca să-l îndrept. Părintele, înţelegând despre ce este vorba și vrând să-i dea un […]

Articole postate de același autor
2255

A fost binecuvântat centrul de zi pentru copii „Asterix”

De ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae a fost binecuvântat centrul de zi pentru copii „Asterix” din sectorul Buicani al capitalei. Este un proiect creat pentru a împărtăşi altor copii şi părinţi activităţi care cresc potenţialul creativ al copiilor. Creativitatea este semnul unicitaţii fiecarei persoane şi modul prin care copilul işi dezvolta şi exprima individualitatea. Este abilitatea de […]