Se numește Liubov Sokolova. Cu toate că e cunoscută, practic, doar pentru roluri secundare, este apreciată ca o mare și foarte prolifică actriță a ecranului rus și sovietic. Și-a desfășurat prima parte a carierei în cea mai acerbă perioadă de represiune din istoria Rusiei, în care, cum spunea Eisenstein, „ecranul încetase să mai fie ecran”. Dar ceea ce pentru unii este motiv de cădere, pentru alții devine prilej de înălțare. Exemplul actriței născute în 1921 într-o familie de muncitori din Ivanovo este, în acest sens, grăitor.
Fire deschisă, generoasă și lipsită de compromisuri, Liubov Sergheevna a reușit întotdeauna să aducă raze de sinceritate și adevăr chiar și în peliculele cele mai supuse canoanelor proletcultiste. E adevărat că pleiada marilor cineaști ai Școlii ruse, din care a făcut parte a susținut-o în jocul printre jaloanele cenzurii, dovedind că talentul e superior restricțiilor ideologice.
În cariera sa, derulată pe durata a șase decenii, până în anul morții, 2001, a dat viață unor personaje secundare din filme de răsunet, ca Zboară cocorii, Pe Donul liniștit, Balada soldatului, Crimă și pedeapsă, Pășesc prin Moscova. A jucat în peste 370 de filme.
Dar nu despre biruința talentului asupra ideologiei vreau să vorbesc acum, ci despre pronierea cu care Dumnezeu Își conduce aleșii prin cuptoarele de foc ale vremurilor. Și despre fericire.
Era în 1941, studentă, proaspăt căsătorită la Leningrad. Soțul ei era atât de îndrăgostit, încât o urca pe brațe câte 6 etaje într-un bloc fără lift – își amintește Liubov. Aici i-a surprins războiul. Ca să se întrețină, munceau, alături de soacra ei, într-o fabrică. Blocada nu începuse, dar greutățile, da. Chiar de ziua ei, pe 31 iulie 1941, pe când mergea pe stradă împreună cu soacra ei, s-a apropiat de ea un bărbat cu ochi căprui și barbă scurtă și i-a spus: „Vei mânca pâine doar atâtica (și a arătat cu degetele semnul unor firimituri), dar vei trăi mult și vei fi fericită. Pe mine mă cheamă nenea Niculae. Dacă vei avea nevoie de ceva, să-mi ceri, oricine îți va spune unde mă găsești. Dar să înveți „Tatăl nostru”… și încă câteva cuvinte„. Și mi-a mai spus câteva cuvinte în limba germană. Apoi s-a îndepărtat și a dispărut, de parcă s-ar fi topit!” – povestește actrița în filmul documentar Liubov Sokolova. Svoja tema, realizat de Olga Șumeațkaia în 2011. „Ești norocoasă, Liuba! Ți s-a arătat Făcătorul de Minuni Nicolae!„, îi spuse soacra. „Dar eu nu știam nimic despre lucruri de-astea, aveam 20 de ani. Dar fraza pe nemțește am reținut-o. Apoi au venit Blocada, foametea, oamenii mureau pe stradă… era înfricoșător. Dar lângă Leningrad locuiau germani, nu fasciști, ci de-ai noștri. Am început să merg la ei. Le spuneam cuvintele acelea și ei îmi dădeau o lopată, iar eu le săpam grădina și primeam în schimb cartofi, ceapă, lapte… Le aduceam acasă și soacra îmi zicea: Liuba dragă, ai ajuns hrănitoarea noastră! Apoi și ea și soțul meu au murit de foame„.
Liubov ar fi avut aceeași soartă, dar a reușit ca prin minune să scape din blocadă, prinzând un coridor de evacuare și reușind ulterior să-și definitiveze studiile actoricești. A debutat în cinema în filmul de război Povestire despre un om adevărat (1948), care i-a adus numeroase alte oferte și șansa de a lucra cu regizori importanți, ca Gherasimov, Șukșin, Koncealovski, Mihalkov.
Din cauza traumelor războiului nu dorește să se recăsătorească și să aibă copii, dar întâlnește marea iubire și în 1958 se mărită cu regizorul Georgy Danelia, aflat atunci la începutul carierei. A trăit cu el 27 de ani fericiți, jucând în câteva din filmele sale, dar fără să profite de privilegiile unei soții de regizor important. La 38 de ani a născut un fiu, Nikolai, care va îmbrățișa și el cariera artistică. Ca să se ocupe de creșterea fiului, pe care îl adora, Liubov a refuzat multe roluri principale, ceea ce a condus-o treptat la tipologia mamelor și femeilor simple, împovărate de greutăți, pe care le va interpreta toată viața. Nikolai moare în condiții neelucidate, la 26 de ani, lăsând în urmă o soție și două fiice. Ca să-și depășească trauma, Liubov se dedică muncii și… cântă. La scurtă vreme soțul o părăsește pentru altă femeie. Liubov se retrage și mai mult în profesia sa. Mai târziu va compune o romanță despre despărțirea lor, pe care i-o va cânta la telefon, refăcând cumva, pe alt plan, o relație, în fapt, indestructibilă. Continuă să lucreze în teatru, în radio, în film.
Cu toate că a fost mereu la opusul vedetismului, publicul, singurul care i-a rămas fidel, o adora. A refuzat mereu rolurile negative, nedorind să transmită răutate și violență, ci doar emoții pozitive. Prestațiile sale au fost întotdeauna memorabile. Ca și gesturile vieții. Unii consideră că a avut un destin tragic. Sfântul Nicolae a numit-o, însă, fericită…
sursa elena-dulgheru.blogspot.md/
