Spune-mi cum ai murit, ca să-ţi spun cum ai trăit

4524

Sunt profesor pensionar. Îmi amintesc de tatăl meu care, după 18 luni de spitalizare, din cauza cancerului de ficat, a ajuns în moarte clinică. Familia mea a fost chemată să-l ia acasă de urgenţă, cu câteva clipe înainte de a ajunge la morgă.

În timp ce tatăl meu era plâns de familie, în salon intră bunicul meu (socrul celui aflat între viaţă şi moarte) cu o bucată de vată sfinţită de la Cuvioasa Parascheva şi, fără să se jeneze de prezenţa doctoritei, îl mângâie, punând vata în buzunarul pijamalei, spunându-i că se va face bine şi că îl aşteaptă pe 8 septembrie la onomastica soacrei. Înainte de acest gest, m-a mustrat, fiindcă am cheltuit averea pe me­dicamente, uitând-o pe Sfânta Parascheva, „care te scoate din morţi”.

Apoi, bunicul ne-a certat pe toţi, nonverbal, cu degetul arătător, după care ne-a iertat cu o invitaţie pe 8 septembrie şi s-a grăbit să nu piardă trenul. Uluiţi de gesturile, cuvintele şi mai ales de credinţa bunicului, toţi au meditat la faptul că bătrânului i s-a întâmplat ceva.

Brusc, toţi s-au dezmeticit, auzind o voce slabă: „Mi-e sete!”. Era tatăl meu. Doamna doctor ne-a îndemnat să-i dăm orice: „O fi ultima dorinţă... şi nu mă mai întrerupeţi”, deoarece lucra la biletul de ex­ternare.

Toţi erau speriaţi, pentru că se ştia de ultima lună de perfuzii, de abdomenul lui putred, de chipul ca de „cadavru, îmbrăcat cu o foiţă subţire de piele”. Totuşi „i-am dat să bea, apoi a cerut să mănânce, să se plimbe la aer”. După 5-6 minute, când erau în uşă, doamna doctor, care terminase biletul de externare (ultimul cuvânt fiind: agravant), a sărit speriată, întrebând: „Ce-aţi făcut?...cum l-aţi luat?... ce-a mâncat?... ce-a băut?... dar, bătrânul acela... ce-a făcut, ce i-a dat?”...

După ce află de vata sfinţită de la Cuvioasa, doamna doctor constată că „este o minune dumnezeiască” şi propuse reluarea analizelor. Apoi, s-au adunat medici din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Timişoara şi au recu­noscut minunea. „A venit acasă cu timol 2 - de nou-născut -, după care a mai trăit 22 de ani, murind spovedit, împărtăşit, cu lumânare aprinsă şi cu cei dragi în jur”.

Menţionez cuvintele marelui arhimandrit Cleopa Ilie: „Stiţi cât de mare poate fi minunea de care aţi putea avea parte?... Cât de mare vă este credinţa! Spune-mi cum ai murit, ca să-ţi spun cum ai trăit”. De admirat credinţa puternică, adevărată, în puterea şi dragostea lui Dumnezeu şi a sfinţilor, pe care a avut-o bunicul meu.

Elena Eugenia

Din Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, pp. 22-23


Articolul Următor
Articole postate de același autor
3571

Cine iubește mult, acela știe să facă multe

„Tot ceea ce mâna ta găsește cu cale să facă fă atât cât îți stă în putere.” (Ecclesiastul 9, 10) Fă tot ceea ce poți face, numai sta să alegi, nu disprețui nimic. Toate cele întâlnite pe drumul vieții le putem preface în lucruri utile. E uluitor câte lucruri poți face într-o singură zi, dacă […]