Omule, tu încă te temi ca nu cumva să ai de suferit. Încă vrei ca tu şi ai tăi să vă bucuraţi de toate cele ale lumii. Dar viaţa îndestulată nu este măsura dragostei dumnezeieşti!
Tu n-ai ajuns să înțelegi rostul suferinţei şi de aceea eşti nefericit şi trist. Nu pricepi că, fie ea cât de grea, povara acceptată nu mai este atât de chinuitoare. N-ai înțeles că preţul vieţii veşnice este tocmai suferinţa de care te temi din toată fiinţa ta. Pentru ce te tulburi în încercări şi necazuri?
Ştii doar că atunci când toţi te-au părăsit, acolo sus este Cineva care ocroteşte viaţa ta şi te iubeşte aşa cum oamenii nu pot iubi. Când vei înțelege rostul suferinţei, când te vei încredința Domnului cu toate problemele vieţii tale, cărora nu le dai de capăt şi iţi vei pune nădejdea nu în om, ci în Dumnezeu, rugându-te: „Doamne, ajută-mă să fac voia Ta!”, atunci în tine va începe să se lucreze acea schimbare ce-ţi va aduce lumină, pace şi bunătate, atât de necesare sufletului tău şi tuturor.
Extras din Preotul martir Constantin Sarbu, Lacrimă și Har, Editura Bonifaciu, 2011, p.206
