Actualitate

Pune-ţi nădejdea nu în om, ci în Dumnezeu!

532

Omule, tu încă te temi ca nu cumva să ai de suferit. Încă vrei ca tu şi ai tăi să vă bucuraţi de toate cele ale lumii. Dar viaţa îndestulată nu este măsura dragostei dumnezeieşti!

Tu n-ai ajuns să înțelegi rostul suferinţei şi de aceea eşti nefericit şi trist. Nu pricepi că, fie ea cât de grea, povara acceptată nu mai este atât de chinuitoare. N-ai înțeles că preţul vieţii veşnice este tocmai suferinţa de care te temi din toată fiinţa ta. Pentru ce te tulburi în încercări şi necazuri?

Ştii doar că atunci când toţi te-au părăsit, acolo sus este Cineva care ocroteşte viaţa ta şi te iubeşte aşa cum oamenii nu pot iubi. Când vei înțelege rostul suferinţei, când te vei încredința Domnului cu toate problemele vieţii tale, cărora nu le dai de capăt şi iţi vei pune nădejdea nu în om, ci în Dumnezeu, rugându-te: „Doamne, ajută-mă să fac voia Ta!”, atunci în tine va începe să se lucreze acea schimbare ce-ţi va aduce lumină, pace şi bunătate, atât de necesare sufletului tău şi tuturor.

Extras din Preotul martir Constantin Sarbu, Lacrimă și Har, Editura Bonifaciu, 2011, p.206


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
284

De ţi se întâmplă să treci prin nenorociri, supărări şi boli…

De ţi se va întâmpla să treci prin mari nenorociri, supărări, boli, nu fi laş, nu deznădăjdui, nu crâcni, nu-ţi dori moartea, nu spune vorbe de ocară înaintea Atotvăzătorului Dumnezeu, de pildă: vai, ce lovitură cumplită, e peste puterile mele, mai bine să mor sau să-mi pun capăt zilelor! Să te ferească Dumnezeu de o […]

Articole postate de același autor
2554

Slujbă praznicală prilejuită de cea de a 60-a aniversare a PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la Catedrala mitropolitană

În Duminica a XI-a după Cincizecime, un impunător sobor arhieresc din țară și de peste hotare, dimpreună cu numeroși preoți și credincioși au întâmpinat pe ÎPS Mitropolit Vladimir, care a condus astăzi Sfânta Liturghie praznicală la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”, cu ocazia aniversării celor 60 de ani de la nașterea PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.  […]