Actualitate

ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghist la Mănăstirea Hirova

2405

Mănăstirile, spunea într-un cuvânt de-al Său, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, au fost dintotdeauna o mare bogăție materială a Bisericii și o podoabă morală a poporului nostru.

Uitată și batjocorită de oameni, dar nu și de Dumnezeu, mănăstirea Hirova este una din vechile mănăstiri din țara noastră. Această așezare monastică, vreme de mai mulți ani s-a aflat într-o situație foarte critică din punct de vedere material, însă cea mai bogată spiritual, datorită istoriei zbuciumate pe care a avut-o de îndurat.

Vatra monahală Hirova a fost întemeiată în anul 1805 ca o mănăstire de călugărițe, de către Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi, pe locul unui schit părăsit, despre care nu se cunoaște decât că a ars în anul 1803. Aici sosesc călugărițe de la schitul Hîrtop, care construiesc o biserică din lemn în cinstea Marelui Ierarh Nicolae. În anul 1836, în locul bisericii din lemn este construită actuala biserică din piatră. Printre ctitori se numără și sora Mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi, monahia Pelaghia, înmormântată în pridvorul bisericii. Mai târziu, în anul 1865, Ioan Botezat, proprietar de pe aceste locuri, zidește biserica de iarnă în cinstea Cuviosului Simion Stâlpnicul. Tot în această perioadă este zidită și trapeza mănăstirii.

După ample lucrări de renovare a complexului monastic, în dimineața zilei de sâmbătă, 15 octombrie, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit sfințirea interioară a bisericii de iarnă cu hramul Sf. Simeon Stâlpnicul, după care a urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Pentru meritele deosebite și aportul adus la revigorarea vieții monahale în mănăstirea Hirova, Întâistătătorul l-a decorat pe Arhimandritul Irinarh (Rusu), Duhovnicul-administrator al mănăstirii, cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Tatăl Nostru.

Egumena Iraida (Bârcă), nonagenara maică, care a trăit timp de 69 de ani în mănăstire și a trecut pe viu toate suferinţele, prin care a trecut mănăstirea Sf. Simeon Stâlpnicul din Hirova a fost decorată cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe.

La raportul Protopopului bisericilor din r. Orhei, PC Arhimandrit Siluan (Șalari), mai mulți slujitori din cadrul Protopopiatului au fost decorați de către  ÎPS Vladimir cu distincții bisericești.

La final a fost săvârșit un Tedeum, după care Mitropolitul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre istoria sfintei mănăstiri Hirova, arătând și accentuând rolul pe care aceasta l-a avut în viața duhovnicească a Bisericii noastre, totodată menționând și legătura istorică pe care o are mănăstirea cu localitatea Neculăeuca.

La fel, un scurt cuvânt a rostit și Părintele Duhovnic-administrator Irinarh, care a mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Părintelui Exarh, preoților, ctitorilor mănăstirii și tuturor celor prezenți pentru susținere și comuniune liturgică.

La această sărbătoare de suflet a fost prezent și primarul satului Neculăeuca, domnul Dumitru Croitoru, care, în cuvântul său, a mulțumit soborului preoțesc prezent și rugător în această zi deosebită pentru sfânta mănăstire și pentru satul Neculăeuca, felicitând totodată obștea mănăstirii și consătenii cu acest eveniment emblematic, iar celor prezenți, veniți din toate colțurile țării, le-a mulțumit pentru participare.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
2129

Sobor de arhierei în rugăciune la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Astăzi, 15/28 ianuarie 2017, în ziua pomenirii Sfinților Cuvioși Pavel Tebeul și Ioan Colibașul, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, la catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului„ din mun. Chișinău a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor de arhierei. Soborul preoțesc și arhieresc a fost condus de către PS Anatolie, […]

Articole postate de același autor
1776

În Duminica a XX-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit în Duminica a XX-a după Cincizecime, a pomenirii Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, fiind  înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei și de mulțimea credincioșilor. În cuvîntul de învățătură rostit după slujbă, Prea Sfințitul Nicodim […]