În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sf. Liturghie la Catedrala mitropolitană

26

În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, ÎPS Mitropolit Vladimir, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Chișinău.

La Sfânta Liturghie, în toate bisericile din cuprinsul Mitropoliei s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca (cap.15, vs.11-32) în care ni se prezintă Întoarcerea Fiului risipitor.

După dreptate, fiul risipitor trebuia pedepsit. După milostivirea şi iubirea părintească, el a fost iertat, pentru că valoarea persoanei, a sufletului omului este mai mare decât ceea ce poate face el într-o anumită perioadă a vieţii, chiar şi atunci când săvârşeşte răul. Dacă sufletul omului căzut hotărăşte să se ridice din păcat şi să ceară iertare de la Dumnezeu, Tatăl Cel milostiv recuperează, ridică, reînvie, dă viaţă celor care se pocăiesc. În primul rând vedem că pocăinţa fiului risipitor este una venită dintr-o încercare grea. Şi aceasta ne arată că, în general, noi ne pocăim când trecem prin greutăţi.

Evanghelia de astăzi ne pregăteşte pentru Sfântul şi Marele Post, ne cheamă să ne gândim la ceea ce am risipit în viaţa noastră în păcat, înstrăinare de Dumnezeu, în patimi egoiste, având posibilitatea fi adunat în sufletul nostru, în schimbul acestorasă, prin rugăciune şi fapte bune, lumină şi bogăţii ale sufletului pe care nimeni nu le va lua de la noi.

La final, Vlădica Vladimir a primit felicitările celor doi tineri hirotoniţi astăzi în cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Aureliu Iațco şi preotul Gheorghe Borș. În acelaşi timp, ÎPS Mitropolit a salutat prezenţa la Liturghie a Prot. mitr. Vitalie Pînzari, reprezentatul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, în or. Moscova, Federația rusă. La final, primind binecuvântări arhierești și îndemnuri nobile, credincioșii au mers spre casele lor cu nădejde în ajutorul Domnului și cu speranța moștenirii Împărăției cerurilor.

Duminica viitoare Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi sau a lăsatului sec de carne.

mitropolia.md


Articole Asemănătoare
4010

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, celebrată la Catedrala mitropolitană din Chişinău

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 21 noiembrie/ 4 decembrie Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Sărbătoarea, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu, este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, iar anul acesta căzut în Duminica a XXIV-a după Cincizecime. În această însemnată zi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS […]

Articole postate de același autor
7430

Părintele Iustin de la Oașa: Cine nu merge la vot, este un laș! Neprezența la vot este păcat strigător la cer. După aceea vei da socoteală pentru toate care vor urma, că or să urmeze foarte multe

Părintele Iustin Miron, duhovnicul Mănăstirii Oașa din județul Alba, a îndemnat românii să meargă la Referendum, pentru că altfel, consecințele vor fi unele „la care nici nu ați visat vreodată”.   Monahul a spus că aceasta nu este o luptă împotriva cuiva, ci una pentru apărarea familiei și a normalității. Părintele a mai spus că acela care […]